Tot timpul va fi vorba de un conflict de generații. De ce? Păi din simplul fapt că este vorba de generații diferite. Chiar dacă ai făcut plodul la 16 ani, tot ești deja dintr-o altă generație și dacă te duce un pic și capul (deși l-ai făcut la 16 ani, deci nu cred că merită dezbătută ipoteza cu multă minte, dar mă rog, de dragul discuției) știi sau cel puțin ar trebui să știi că ești în primul rând părintele și nu prietenul copilului tău. O să aibă el/ea destui prieteni și dacă ești un pic ”norocos” mulți vor fi și idioți și vor și rămâne destul timp în viața lor. Părinți veți fi doar 2 (în cazul cel mai fericit, deși la cum merg lucrurile în ziua de azi...).
Ok, deci ești părinte. Îi dai tot ce poți tu, chiar dacă asta înseamnă să nu-i dai tot timpul ce-ți cere, poate chiar mai ales asta. Da, este al tău, o să ți se pară cel mai frumos și cel mai deștept, dar nu-l umfla excesiv, că nu o să fie bine. Și din când în când mai oprește-te, cugetă și vezi că dacă-i dai tot timpul dreptate, ceva sigur nu-i ok. Copilul tău nu are tot timpul dreptate. Nu are cum. Este fizic imposibil, că doar nu este D-zeu.
Dar ce știu eu, că doar nu-s părinte. Trec și eu câteva idei pe hârtie, poate m-or ajuta și pe mine la un moment dat. Nu sunt părinte, dar clar sunt copilul cuiva. Și din această ipostază, da, îmi permit să dezbat mai mult.
Buuuun, suntem cu toții copiii cuiva, mari sau mici, vârsta chiar nu are importanță, mai ales că mulți se comportă ca niște adolescenți până la bătrânețe. Este normal să ai părinți care să-ți ofere dragoste, mâncare, haine, o copilărie cât ești mic, o educație când crești un pic mai mare. Nu este normal să ai pretenția la toate astea până-i îngropi. Tu ce faci în schimbul a toate astea?! Păi un pic de respect nu ar strica . Și respectul ăsta, ca mai toate chestiile în viață nu este doar un cuvânt aruncat aiurea. Se demonstrează, ca la matematică, dar de data asta nu pe hârtie. Ca atare: mai pui și tu mâna prin casă, nu urli ca descreieratul, nu-i înjuri (chiar dacă-ți vine uneori), nu-i umilești și te ții și tu un pic de ce pare că-i mai important pentru ei: de școală, că poate știu ei ceva mai mult de-i tot dau înainte cu treaba asta. Respectul ăsta de care vorbesc nu trebuie să țină cont de vârstă sau să fie scuzat prin prisma ei. Da, ești adolescent, treburile o iau razna, nu prea știi ce vrei și cum să te comporți, dar asta nu e o scuză.
Dar să zicem că trece și liceul și ajungi la facultate. Clar e momentul să te distrezi. Dacă în liceu ai fost un pic mai inhibat sau totuși ți-a fost rușine de părinți, acum poți rupe lanțul. Lumea-i a ta. Foarte bine, distrează-te că doar asta-i cam ultima perioadă fără griji, dar mai și oprește-te să-ți vezi de treabă, că doar acasă-s doi de trag ca boii să ai și tu o educație, să termini o școală și să-ți găsești de lucru. Nu-i pedepsi pentru că te-au făcut, punându-i să lucreze o viată să te distrezi tu ca orbu”/oarba. Că până la urmă râdem, glumim...dar putem să ne și distrăm, și să arătăm bun simț și considerație față de părinți. Și chiar dacă ești băiat, nu este o scuză să ai 20 și de ani (nu mă gândesc mai departe că mă apucă bâțu”) și să vină maică-ta să-ți strângă boarfele de pe jos, să ți le spele, să ți le pună frumos în dulap, să-ți gătească, să-ți pună farfuria în fața botului și tu nici măcar să nu o duci la chiuvetă când e goală sau să dai cu aspiratorul prin casă. Da, acasă la mama ești tot copilul ei, dar nu te transforma în asupritorul ei și mai gândește-te și tu să pleci la o vârstă.
Eu aș vrea la bătrânețe, când îmi cresc și mie copiii de nu-i am încă, să pot să plec și prin lume. O să le dau cât pot, dacă o să am ce, dar o să-mi păstrez și mie ceva să văd lumea cu ta-su, sau cu cine o fi lângă mine, dacă o fi cineva. Lipsa de sacrificiu dus la extrem nu mi se pare egoism. Le dai cât poți că doar îs prioritate, dar nu trebuie să te anulezi complet, pentru că riști să te anuleze și ei și să nici nu le treacă prin cap că ești și om, pe lângă părinte. La un moment dat, trebuie să se descurce singuri (să sperăm că asta ar fi până-n 25 și nu 40 de ani) și ai și tu dreptul să te mai simți bine un pic, că doar mult timp nu mai ai, mai ales ținând cont de vârstele la care se fac acum copiii.
Sfârșitul capitolului 1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu