Și totuși, câte închisori cară fiecare după el, câte cătușe, câte gratii, câte priviri închise. Suntem prizonieri în viața părinților, a partenerilor, a copiilor, a prietenilor. Până când? Până învățăm să spunem nu, să luăm decizii, să ni le asumăm, să ne acceptăm greșelile. Cheia eliberării este la noi, dar oare o vrem?
Pentru unii închisoarea e singurul ”acasă” pe care îl cunosc, casa altora, în care ei se simt umili și recunoscători pentru că au fost lăsați să-și ispășească zilele, iar atunci când sunt eliberați, tot ce vor este să se întoarcă, să le spună cineva ce au de făcut, să fie fiecare zi exact la fel ca precedenta, să nu-ți asumi nimic, să nu decizi nimic, să nu riști nimic.
Pentru că se pare că niciodată nu dai unfollow la destul de multă lume, dar și pentru că nu sunt încă pregătită să renunț la scrolling and judging, ajung să văd tot felul de prostii. De exemplu, fotografii cu un bot de rață mega machiat și mesajul Am ajuns la vârsta când nu mai vreau să impresionez pe nimeni pentru că nu îmi mai pasă dacă vă place de mine sau nu. Dacă vă place bine, dacă nu, e pierderea voastră.
Și de ce atunci, tu, gâscă proastă, scuză-mă, rățușcă botoxată, mai pierzi ore să te machiezi și te oprești la semafor să-ți faci o grămadă de selfie-uri, până iese unul bun?! Și dacă îți comentează cineva de rău, te înfoi toată, înjuri ca o lady, plângi și îi ștergi comentariul. Mă faci să-mi aduc aminte de episodul ăla din South Park, de-l angajează Cartman pe Butters să-i șteargă toate comentariile negative lăsate pe pagina lui Facebook sau Instagram sau ce-o fi fost. Să rămână doar ce e bun și frumos. Și Butters să ajungă să facă icter. Nu așa funcționează Internetul! Te pui acolo la vedere, în curul gol, trebuie să te aștepți că o să-ți zică unii că e prea mare, prea lăsat sau prea alb.
Dar eu, gâscă proastă, de ce pierd timpul cu asta în loc să pun mâna pe o carte, ceva, să devin și eu mai deșteaptă-n cap?!
cum să te comporți, cum să reacționezi.
Dacă s-a-ntâmplat să suni de mai multe ori și să nu ți se răspundă, te vei uita și tu la un moment dat la telefon și nu vei răspunde. Pur și simplu pentru că nu ai chef.
Dacă o să aștepți de mai multe ori, îmbrăcată, lângă ușă, sau afară, la locul de întâlnire, după persoane care au auzit de punctualitate doar din dicționar, vei întârzia și tu dățile viitoare.
Greața și nepăsarea nasc greață și nepăsare. Ca să vezi! Cum era aia: semeni ce culegi?
E un fel de drasaj și ăsta.
să ai și un ego care nu-ți permite să fii chiar cea mai slabă verigă și totuși să rămâi și cu timp liber. N-ai cum! Chiar n-ai cum. Pe încercate. Nu vrei să devii workaholic, doar că uneori așa se întâmplă să îți iasă.
Mai bine workaholic, decât blazat. Na, că m-am scos! Not.
când a trecut de jumătatea melodiei și te apucă grija că trebuie să mergi iar în youtube și să-i zici să o ia de la început, că tu nu te-ai săturat de ea. Și atunci îți aduci aminte că există varianta youtuberepeatsauașaceva... până te apucă greața! http://youtubeonrepeat.com/watch/?v=ywcari33C70
Un pahar cu vin şi o melodie nu pot face minuni, pot ajuta, dar cam la fel de mult ca crema de gălbenele (da, ştiu că e cacofonie, dar prefer oricând o cacofonie cinstită unei virgule false): trebuie să vrei cu adevărat sau să nu fie necesar. Bine, poate ajută un pic mai mult (ăsta clar e al doilea pahar de vorbeşte).
A început anul de o lună, am mai împlinit şi o vârstă, sau ceva, şi m-am gandit că poate ar fi cazul să fac o trecere în revistă. A ultimului an, că n-am sculele necesare să sap mai mult de atât, cel puţin nu acum. Dar în timp ce prietenul meu Hozier îi dă cu o melodie pe fundal, nu mai ştiu ce să zic. Prea multe într-un an, versus mulţi alţii de vegetat. Mă gândesc că mi-au plăcut pisicile din casa lui Hemingway, că nu mi-au fost indiferenţi aligatorii aşa de aproape de mine, că m-au încântat apusurile la ocean, că mai vreau muzică blues live. Că mi-e dor.
Schimbările sunt foarte grele. Au fost câteva... Unele au venit ca o surpriză plăcută, parcă de la sine, deşi nu chiar uşor. Altele au presupus luni de zile în care m-am împins din pat, m-am îmbrăcat şi am plecat. Împotriva mea. Cu mine împingând şi trăgând în acelaşi timp. Şi cu gândul că la un moment dat nu va mai fi aşa de greu. Că va fi ok. Poate chiar bine. Că trebuie. Ca la bazin: n-are sens să îţi impui alt ţel decât să mergi: săptămână după săptămână, lună după lună. Fără alte planuri, fără să te aşezi după fiecare tură pe cântar sau să te măsori în oglindă. Doar să-ţi iei chiloţii de apă, să pui casca şi ochelarii şi să numeri: 22-23-24, mă intorc. Şi iar 1-2-3. E un război de rezistenţă. Un cal putere, o încăpăţânare. Ore, sătămâni, luni.
Rezumat? Înotat mai puţin, muncit mai mult, citit mai puţin, alergat mai mult, descoperit mai mult, bucurat mai mult. Tot mai puţin timp, tot mai puţină răbdare în situaţii şi cu oameni care simt că nu-mi aduc nimic. Egoism? Poate. Dar de ce nu?! Nu prea mai pot altfel. Prefăcătoria îmi consumă prea multă energie. Pe care oricum n-o am. Distrează-mă sau învaţă-mă ceva! Dacă nu poţi nici una dintre ele, nu mă plictisi. Asta pot şi singură, încă din copilărie.
Am cam făcut ce am vrut în viaţă, iar când nu a fost aşa, nu a existat alt vinovat în afară de mine.
Am avut parte de libertate de alegere, într-un mediu oarecum controlat, dar totuşi, libertate. N-am vrut aparat dentar in a 6-a, n-am purtat. Că după mi-a venit să-mi trag palme, asta e o cu totul altă treabă.
Am avut cam tot ce mi-am dorit, dar cu măsură, să învăţ preţul fiecărui lucru.
Mi s-a spus ca atunci când fac ceva, să fiu cea mai bună. Că pot face orice. Dar că viaţa merită şi trăită, nu doar muncită, Că banii sunt buni doar în măsura în care îţi pot cumpăra timp şi confort, excursii, viaţă trăită.
N-am fost dusă cu forţa la sport, la cercuri de matematică (s-a încercat prin clasa a 4-a?!), fizică, chimie.
Nu m-a împins nimeni să fiu şefă de departament sau de grupă sau de ce-o fi fost pe atunci.
Mi-a fost insuflat un cult pentru independenţa financiară. S-a lăsat cu repercursiuni asupra independenţei în general.
Nu am fost crescută ca fiind cea mai frumoasă, nici cea mai deşteaptă.
Nu mi s-a luat apărarea nejustificat.
Am fost învăţată să-mi rezolv singură problemele. Să-mi asum greşelile.
