D-ale Facebookului

Pentru că se pare că niciodată nu dai unfollow la destul de multă lume, dar și pentru că nu sunt încă pregătită să renunț la  scrolling and judging, ajung să văd tot felul de prostii. De exemplu, fotografii cu un bot de rață mega machiat și mesajul Am ajuns la vârsta când nu mai vreau să impresionez pe nimeni pentru că nu îmi mai pasă dacă vă place de mine sau nu. Dacă vă place bine, dacă nu, e pierderea voastră.

Și de ce atunci, tu, gâscă proastă, scuză-mă, rățușcă botoxată, mai pierzi ore să te machiezi și te oprești la semafor să-ți faci o grămadă de selfie-uri, până iese unul bun?! Și dacă îți comentează cineva de rău, te înfoi toată, înjuri ca o lady, plângi și îi ștergi comentariul. Mă faci să-mi aduc aminte de episodul ăla din South Park, de-l angajează Cartman pe Butters să-i șteargă toate comentariile negative lăsate pe pagina lui Facebook sau Instagram sau ce-o fi fost. Să rămână doar ce e bun și frumos. Și Butters să ajungă să facă icter. Nu așa funcționează Internetul! Te pui acolo la vedere, în curul gol, trebuie să te aștepți că o să-ți zică unii că e prea mare, prea lăsat sau prea alb.

Dar eu, gâscă proastă, de ce pierd timpul cu asta în loc să pun mâna pe o carte, ceva, să devin și eu  mai deșteaptă-n cap?!

Dar aşa, în mare, eşti bine, da?

Deşi mă pufneşte râsul când aud întrebarea asta, mi se pare de tot căcatul! Există cumva 2 tipuri de răspuns?! Eu zic că, mai puţin în cazul în care ţi-ai pierdut un picior, sau minţile, există unul singur:

În mare, sunt super!

Eu ştiu că după o vârstă nu mai avem nervi şi timp, dar poate atunci mai bine nu ni le pierdem degeaba, cu întrebări tâmpite.

Mai lăsați-mă dracului cu găleata cu gheață

Dar chiar nu suntem în stare de nimic original?

Acum vreo săptămână, zâna stupizelor, împăienjenita Andreea Marin (sau e încă la modă?! eu, recunosc, sufăr de o lehamite majoră când vine vorba de mai toate emisiunile de 2 bani de la TV), a adus moda cu galeata de gheață turnată în cap și în România. Ce spui? De ce? Nu-ți cauți și tu fato un job adevărat, că acuși bate pensia la ușă? Și mai apare și cu un rânjet tâmp, cum că nu susține nici o cauză...a fost așa să... Să ce?

Câți dintre cei de-și toarnă ca proștii apă rece-n cap (măcar de era găleata plină cu căcat) știu despre ce-i vorba? Și de ce, în loc să-și deschidă baierele pungii și să doneze ceva bani pentru orice cauză, că doar au unde să aleagă - cauza, sau să doneze sânge, sau timp, sau orice, ei își deschid baierele prostiei de turmă?

Și acum sincer, chiar ne mai permitem și un brain freeze?

A, dar mă scuzați, uite și originalitatea: o facem și noi așa, că e mai bine decât să n-o facem, nici o cauză, nimic, iar pe pe altă parte, mai apari de TV, mai vorbeste lumea de tine, nu ai ce să pierzi, nici măcar neuroni.

Campanie electorală, nu-și toarnă nici un viitor candidat apă-n cap sau s-a întâmplat deja, iar eu am pierdut, ca de obicei, startul? Asta musai să fie lângă taraba cu mici, așa împuști cumva mai mulți iepuri decât poți căra: săracii vin la un mic, o bere, tinerii sunt impresionași că ejti cool, poate mai scoți și mirosul de stricat...

Apel la efort individualo-colectiv de non-văicăreală

Pentru că mi se pare că în ultima vreme interacțiunea socială se rezumă la văicăreala și pentru că m-am cam săturat să o aud (mai ales din partea mea), m-am gândit să lansez acest apel la non-pizdăreală (adică mai putin bitching, fraților!).

Trăim în cea mai liberă perioadă ever, ever-ever.

Vrei să alegi facultatea, locul de muncă, țara, casa, felul în care îți ocupi timpul, chiloții, vacanțele, prietenii, ideile, religia?
Vrei să pleci singur(ă) în vacanță?
Vrei să-ți iei mașină, să umbli cu țâțele/curul pe afară, să vorbești urât, să te îmbraci în iegări, trening, să lași muzica să urle ca la tac-tu pe tarla?
Vrei să faci / să nu faci copii...
Vrei să îți schimbi soțul, amantul...
Vrei să trăiești pentru tine...sau nu...
Vrei să te măriți sau nu...

Ei bine, le poți face pe toate, sau cel puțin ai mei cunoscuți sunt îndeajuns de privilegiați încât să-și permită toate aceste luxuri. Și atunci de ce ne plângem de fiecare căcat?

Vrei să trăiești pentru alții (șoț, copii, părinți)? Foarte bine soro, dar hai s-o facem cu clasă, umil, dar totuși cu mândrie, fără reproșuri și mai ales fără să așteptăm ca persoanele pentru care ne sacrificăm să facă la fel. De ce? Pentru că poate ei chiar au ceva mai bune de făcut, cum ar fi să-și trăiască propria viață.

Ești într-o relație / căsnicie atât de proastă de ți se strepezesc gingiile și tu mai stai sau și mai bine, mai faci un copil, că genele-s bune, doar omu-i prost?

Ai o nevastă urâtă și atât de proastă încât ți-e rușine să mergi cu ea și până la colț, să iei o pâine? Nu ai fost tu ăla de a luat-o?

Faci nuntă, dar de plângi de parcă te trimite cineva la măcel? Fă-o pentru tine, sau, oricum și pentru oricine ai face-o, nu te mai văicări atâta că e greu, urât sau costisitor! În alte țări te considerai o norocoasă dacă ai tăi primeau o cămilă la schimb și dacă pe tine nu te snopea bărbatu-n bătaie, așa că miorlăitul cum că e greu să organizezi catering-ul...

Vrei să nu te mai bată la cap părinții dar ai terminat de mult liceul și încă depinzi de ei? Ce ar fi să le dovedești că poți să te descurci și singur? Ce ar fi să pleci de acasă? Poate să ai banii tăi... hm?

Șăfu' ți se pare un bou ordinar (mu), mai prost ca tine, mai neșcolit, mai, mai.... dar tu nu ai căutat în altă parte deși știi că poți mai mult. Sau, din contră, ești convins că mai bine de atât nu se poate...

NU TE MAI PLÂNGE!
NU MĂ MAI PLÂNG!

Să fie bine, să nu fie rău

este una dintre replicile care mă îngrețoșează cel mai mult în viața asta. Odată spusă, în primul rând sper să nu îmi fie adresată, în al doilea, sper să existe o glumă, un banc ceva, care să îmi devieze atenția de la faptul că ești o putoare răsfățată și ordinară care nu e în stare să pună osul și să facă treaba, iar în al treilea (primul?) rând sper să ai un plan de rezervă, pentru că după replica asta, dacă mă prinzi în acea perioadă (cum știu ei băieții să zică) s-ar putea să mă ocup personal să fie rău.

Ce ar fi ca voi, cei care sunteți părinți, să vă învățați copiii să-și asume responsabilitățile și să se achite de ele?! Nu de alta, dar trec de 30 de ani și tot pe capul vostru vor fi și se vor aștepta să faceți să fie bine...
Da, știu, e ușor să comentezi...

Ipocrit?!

Orfelinatele sunt un subiect în care plonjezi cu orice ocazie şi la orice oră pentru a-ţi manifesta sentimentele creştineşti de milă şi justiţie divină, dar vrei să faci 3 copii şi gândul la adopţie îţi face părul măciucă? Şansele sunt să fii ipocrit (na c-am tradus-o din engleză).

Plângi la orice discuţie legată de eutanasierea câinilor, dar ai destul spaţiu locativ şi totuşi n-ai adoptat nici un câine sau, şi mai bine, ai fost la magazin şi ai întrebat cât costă? Ipocrit, din nou!

Şi atunci, nu ne limităm mai bine la discuţii legate de vreme?

Trebuie că sunt o frustrată

Altfel nu-mi explic de ce:

- simt că mă zgârie pe retină iegării și treningurile. Nu știu care mai mult, deși la o bătălie cinstită, 1 la 1, iegării ies net învingători, mai ales că nu contează ca ești anorexică sau focă eșuată, clar o forțezi cu niște iegări, pentru ca negru slăbește (și dacă-l porți vreo 2 săptămâni, mamă, mamă cum fug ele kilogramele). Ca să nu mai vorbim că nu are importanță cât sunt de ordinari iegării sau cât de tare se infig în părțile tale intime (fată, de ce tot scoţi degetul de cămilă la plimbare? mai lasă-l şi tu acasă, că încep să plângă copiii pe stradă!). Adevărul e că iegării că dau bine cu orice - cămăși, sacouri, sutiene, merg la orice, fată!

- mă obosesc părinții care postează poze pe facebook de când juniorul are 2 săptămâni în uter (minim 300 / semestru, să vadă tot omu' evoluţia), ca să nu mai vorbim de avalanșa de după, bineînteles, însoțită de comentarii, ca și când  ar vorbi copilul, iar el de-abia reușește să facă pârț fără să plângă. Bine că nu am văzut înca filmulețe cu facerea, dar mai e timp!

- simt nevoia femeile cu burta la gură să-și facă poze semi-dezbrăcate. De ce e musai să fii sexy și gravidă? Da, te simți neîndemănatică și mare, dar gândește-te câte câștigi, ce relație stabilești cu Gogu, cum te schimbi - de preferabil în bine și nu într-o atotștiutoare. Pozele sexy, o mai fi timp pentru ele și după, dacă nu bagi în tine ca-n goapa Marianelor. Iar pe de altă parte, dacă nu ești Demi Moore, nu ai cum să fii sexy gravidă. Poți să te sprijini de un perete, să ridici piciorul sau să te uiți languros la aparat, că pur și simplu nu ai cum!

- fetele care intră într-o nouă relaţie brusc nu mai înţeleg comprimisurile din alte relaţii, deşi numai ele ştiu câte au înghiţit la un moment sau altul din trecut. Faină memoria asta, mai ales pentru că vine cu un burete inclus! Dar despre asta mai în detaliu altă dată.

Politețe

- Trebuie să ieșim la un suc, să mai povestim.
- Trebuie?
- Da, e imperativ!
- Atunci nu, nu. Nu-mi plac chestiile imperative.
- Crezi că exista vreun impediment pentru care să nu o facem? Numește două!
- Să nu vreau. Ajunge unul!
La naiba și cu politețea asta?! Ce-i prea mult e... mult.

Lily Allen - Knock`Em Out

Nu stiu alții cum sunt, dar eu când

aud de străluciri...scuze, sclipiri în ochi, mă apucă răul de mare, înălțime și mai ales greața de aroganța nefondată, care de multe ori demonstrează prostie crasă și puturoasă...

De unde toate astea?!
Dintr-un soi de saturație vis-a-vis de oamenii prea plini de ei.

De ce acum?
Că mi-am adus aminte de o vizită...

Desfășurător:

Un prieten din vechea trupă dă la un moment dat o strigare să mergem și noi să aprindem un foc de tabără în ”noua” lui căsuță (am pus ghilimele pentru că o avea de 2 ani, dar pentru ochii noștri era la prima vizionare). No ghinie, odată ajunși acolo ne punem și noi de dăm turul castelului și ne așezăm la un pahar de vorbă udat cu vin, cum bine îi șade călătorului, că doar excursia cu taxi a durat 10 minute și eram obosiți. Și la povești, dintr-una-n alta, ne mai plângem noi de regi și regine, de șale și bătrânețe, mai o bârfă, mai o sărățea...și la un moment dat o întrebăm pe găzdăriță cum îi la noul (a se citi primul) loc de muncă. Așa am greșit noi prin politețe (supra-evaluată și treaba asta cu politețea) și am declanșat un auto-elogiu dintre cele mai reușite pe care le-am auzit până acum.

Ea, despre ea:
- A fost primul interviu la care m-am dus. Dintre toate firmele care erau la momentul respectiv acolo, eu m-am dus doar la asta. În 3 minute mi-au văzut sclipirea din ochi și m-au angajat. Este locul de muncă perfect! Îmi place așa de mult, că-mi iau de lucru și acasă (aici noi ne-am uitat tâmp una la alta și am chicotit). Nu, nu, eu nu mă cobor la nivelul bârfelor de birou, nu discut cu nimeni, îmi văd de treaba mea. Și am tot timpul inițiativă. Uite de exemplu ieri, m-am dus și le-am prezentat soluția în 3 feluri diferite: word, ppt și pdf. Nu aștept să mi se zică ce să fac. Am inițiativă!

O singură întrerupere a monologului, când donșoara în cauză a fost întrebată, în momentul în care a zis de sclipirea din ochi și de cele 3 minute, cum a fost îmbrăcată la interviu. Aș vrea să cred că s-a prins dar a ignorat ironia deși, sincer, nu am observat nici o sclipire, nici o zvâcnire.

Păpușică, nu știu eu prea multe și nu se face lumină când te uiți în ochii mei, dar ce mama naibii de realizări poți avea, dacă tot ce te preocupă este cum să le arăți, în ppt sau în pdf?! Programezi cumva pentru Microsoft și ne-a scăpat nouă esența sau?!

Trebuie să recunosc că fata e tare; a reușit cumva să ne amuțească pe toate, așa cum suntem, cloște bătrâne și cotcodăcitoare. Am văzut potențialul în ochii ei și abia așteptăm să ne întâlnim cu ea din nou. Poate ne învață și pe noi cum să fim niște adevărate femei deștepte...

Femei...

Intru astăzi într-un magazin de pantofi (pentru că ieri mi-a plăcut ceva în altă parte dar cum deciziile nu-s punctul meu forte...probleme...cu capul) și mă lovește frontal, lateral și de sus vocea unei domnișoare...instant mi-a venit să las ușa să mă lovească la ieșire...dar cum aveam și eu pornirile mele femeiești...am dat o tură rapidă...între timp don”șoara: vaaaaaaaai...ce pantofiooori frumooooși...dar n-am bani...iuuuuubi, iuuuubi al meu trebuie să mi-i ia....vaaaai...trebuie să vorbesc cu iuuubi...și ce voce frate...toată miorlăită și pițigăiată...moartea pasiunii...fata era bunicică așa, dar nu cât să merite mai mult de 1 cămilă și în nici un caz o viață cu așa un sonor la imaginea video...auauau pentru mine cea mai mare fericire e să primesc papuci...vaaai iuuubi al meu îmi cumpără papuci...5 secunde mi-a fost milă de iubi...dar mi-a trecut... adevărul e că de obicei oamenii se merită unii pe alții...echilibru sau prostie...tot acolo duce...

...eu am revenit la primul magazin, cel de ieri și mi-am cumpărat niște cizme în care arăt ca motanul încălțat...nu m-am hotărât încă dacă în sensul rău sau bun (există așa ceva?!)...


aaahhhh...și că tot am denumit postul după cum se citește...ați observat cum femeile la volan (doar unele, nu toate...nuuu, nu voi fetele mele...voi vă descurcați...mai tot timpul :*), când trebuie să facă dreapta, spre exemplu, nu se concentrează la prea multe lucruri...adică se asigură să nu le vină mașini din stânga...pietonii dă-i naiba...problema lor că-s niște idioți și vor să treacă pe trecere...era să mă calce o doamnă astăzi...buuun...că bărbații pe de altă parte consideră semnalizarea ca fiind supraevaluată...

Femeiești

Dacă ești femeie și vezi o altă gagică scormonind într-o grămadă de ceva țoale, n-ai cum, pur și simplu nu ai cum să nu mergi și tu să scormonești...este o chestie instinctivă, la fel ca uitatul în toate vitrinele pe lângă care treci să vezi cum arăți din față, din spate, din lateral, din nou din față, din spate...

Meredithele

Să schimb un pic tonul ultimei postări:

De vreo două luni așa, urmăresc tot felul de blog-uri - să-i zicem că e un hobby, dezvoltat din lipsa cu desăvârșire a aptitudinilor fizice necesare pentru a avea un hobby mai...sportiv.

Dar să revenim...și în hobby-ul ăsta al meu nou dezvoltat și care presimt că nu va dura mult...dintr-un click în altul, am dat peste o grămadă de blog-uri și am decis să urmăresc căteva dintre ele.


Evident că această incurabilă curiozitate feminină m-a determinat să nu omit pagina Despre în care autorul oferă în general o descriere a propriei persoane. Și ce am observat eu aici este că mai toate femeile care se vor cât de cât inteligente se consideră a fi urmașe a faimoasei Meredith Brooks...toate sunt în același timp și cel mai frumos vis și cel mai mare coșmar al unui bărbat...sunt în stare de atâtea dedublări de ți se face rău...și înger și demon...și gospodine și curve...



haideți totuși doamnele mele să scăpăm măcar parțial de aceste clișee, că doar ne vrem dăștepte și de altfel toată omenirea știe că femeile pot fi și mame și curve, paralel sau secvențial...sincer nu prea are importanță...deci găsiți și voi ceva mai interesant...

nu-i gata postul ăsta...va continua...