Mulţi ne căutăm un rost, ceva la care să fim într-adevăr buni, ceva care să ne satisfacă, să ne scoată din anonimat, să ne dea un scop în viaţă, să ne şteargă sentimentul inutilităţii, al mediocrităţii, să ne demonstrăm supremaţia, să fim speciali. Căutăm răspunsuri la: De ce? Pentru ce? Pentru cine? şi Ce primesc în schimb?
Şi dacă nu există nici un răspuns, nici o continuare, nici o recompensă, nici o pedeapsă, nici acum, nici în vieţi ulterioare, nici în vecii vecilor amin?! Dacă există doar viaţa asta, aşa cum o fi ea, cu sau fără scop, dar unică? Până la urmă de ce ar exista vieţi ulterioare? Prea multă înghesuială, prea multă transpiraţie, prea multă birocraţie.... coridoare metafizice interminabile de oameni care-şi aşteaptă rândul: Tu - da, tu - nu, tu stai să deschid fişierul, să număram păcatele, să vedem cum le echilibrăm cu faptele bune, câte flotări să faci, câte cazane să alimentezi, câte virgine primeşti... Nu e cumva prea multă muncă, chiar şi pentru un sistem perfect, fără birocraţie şi secretare cu atitudine?! Şi de ce? Pentru că oamenii nu-s în stare să-şi rezolve problemele în viaţa asta, pentru că aşa e mai lesne de suportat povara inutilităţii?! Ce ar fi mai uşor decât să te ţii de căcaturi în viaţa asta, în ideea că o fi plictisitor în viaţa următoare şi ca urmare timp suficient ca să te revanşezi?
miercuri, 10 aprilie 2013
joi, 4 aprilie 2013
La taifas - Aurora Liiceanu
E o culegere de cugetări expuse prin intermediul povestirilor cu şi pentru femei, povestiri educative, emancipative şi nu în sensul stereotipic al "literaturii" motivaţionale, tot mai prolifice pe măsură ce ne sălbăticim şi îndobitocim într-o viaţă care se perindă sec între birou şi reţele sociale online.
Bărbaţii pot sta liniştiţi, odată ce şi-au pus pirostriile pe cap. Statisticile arată că femeile înţeleg bărbaţii care nu sunt mari performeri sexuali, acceptă disfuncţiile erectile ale soţilor lor, dacă au calităţi pe care ele le apreciază mult: să fie oameni de casă, să nu umble pe coclauri, mai ales cu alţi bărbaţi, care-i pot trage spre acţiuni periculoase, ameninţând relaţia, să colaboreze la problemele domestice chiar dacă nu fac mare lucru. Adică să fie alături, să fie prezenţi, chiar dacă nu activi.
Libertatea femeilor de astăzi nu este deloc adevărată, oentru că este ca o poleială care se şterge şi sub ea apare adevărul. (p.184)
Să ne amintim vorbele lui Arthur Schopenhauer: "Dacă păstrez tăcerea asupra secretului meu, el îmi va fi prizonier; dacă îl las să scape din gură, eu voi fi prizonierul lui. În copacul tăcerii atârnă fructele păcii." (p.150)
Oamenii sunt diferiţi, nu trebuie să-i obligăm să-şi trăiască viaţa la fel. Dar nu căsătoria ar fi cel mai important lucru, ci ideea că un copil trebuie crescut atunci când poţi să-l creşti. Dacă ai bani şi vrei să-l creşti singură, este o problemă. Dacă te poţi înţelege cu cel cu care l-ai făcut este mai bine. Dacă vrei să adopţi, trebuie să arăţi că poţi să-l creşti. Dar dacă-l donezi societăţii - fie lumii, fie unei instituţii, ştim noi cum sunt ele! - şi el creşte sălbatic, singur, cu mama plecată să spele rufele cuiva în străinătate, care-l lasă unor bunici vai de capul lor, care nu a înţeles că un copil are nevoie de părinţi, nu de societatea abstractă, atunci lucrurile se schimbă. Şi cred că doar educaţia te face să nu te înmulţeşti fără să te gândeşti ce înseamnă o viaţă pe care o aduci pe lume şi ce-i oferi tu, cel care ai adus-o pe lume. Este foarte adevărat că sărăcia, ignoranţa se reproduc. Aceşti copii fac ce fac părinţii lor. (p.165)
Păcat că nu ştiu nici un bărbat şi prea puţine femei care ar citi-o.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)