vineri, 27 ianuarie 2012

Tăcere...

Este o chestie și cu vocea asta interioară... Trec uneori perioade lungi de timp și nu mai știi cum sună, ți-e greu să o recunoști într-o mulțime, sau chiar când ești singur, pentru că ai ignorat-o, ai (au) înăbușit-o prea mult timp. Poate s-a întâmplat intenționat, poate ai alunecat în starea asta insesizabil, poate de vină este zgomotul de fundal sau poate oamenii din viața ta care au țipat îndeajuns de tare și de mult încât au reușit să te facă să te pierzi de tine. Oricare ar fi motivul, vina este proprie, rezultatul dezolant, dar oarecum remediabil...

luni, 16 ianuarie 2012

Twilight =

= bleax... în sensul de legănat și curs din gură...vai, vai...moartea pasiunii, nu alta. Niciodată nu mi-au plăcut filmele cu vampiri, sau orice alt film care se vrea sau chiar e de groază (poate pentru că aprind toate becurile dacă îmi trebuie cumva să mă piș noaptea...sunt o căcăcioasă, ce mai), dar m-am gândit să aflu și eu ce-i cu toată agitația legată de Twilight-ul ăsta și recunosc că m-au intrigat și unele poze de pe 9gag, de genul un căcat și o muscă și textul ”Still a better love story than Twilight” și dadada, au avut dreptate...+ că nu a fost chiar deloc de speriat, se pot uita și copiii de țâță, dar de ce le-ai spăla creierii de mici?! Pe de altă parte, dacă alternativa este OTV...

Nu pot să înțeleg care e agitația cu vampirii? De ce fătuca aia are înclinații dubașe spre vampiri și vârcolaci, de ce vrea să se transforme în vampir și nu-și face mai bine un tatuaj cu șopârle sau reni și de ce, de ce s-au uitat atâția oameni la seria asta de căcat și au mai și apreciat-o? Sigur e mai bună cartea (muahahahaha). Ne ducem cumva naibii? Sau sunt eu defectă?! Înțeleg nevoia de fantezie și evadare din realitate, mă jur că o înțeleg, că doar mă uit la desene animate și am văzut și Harry Potter, dar treaba cu îndrăgosteli între oameni și vampiri sau vârcolaci e peste mine. Crede tanti că-i poate schimba prin dragoste ? :))) Măcar de era mai palpitantă povestea...dar ciuciu.

Or fi și filmele astea o modă...ce să zic și eu acum?!
Țineți-o reală?! Mergeți verde?!

duminică, 15 ianuarie 2012

Pădurea norvegiană - Haruki Murakami

Personajele sunt haotice, parcă mai nebune decât de obicei. Tați care le spun fiicelor că mai bine mureau ele decât soția, sinucideri la ordinea zilei, nebuni la tot pasul. Cel mai normal pare personajul principal, Watanabe, care se încăpățânează parcă să se târască consecvent și cu hotărâre prin viață...Discutând la un moment dat cu unitatea paternă, am ajuns noi la concluzia că o carte bună trebuie să aibă minim un nebun...dacă nu, ce probleme poate rezolva, ce-ți poate comunica sau ce te poate învăța?! Tehnici de supraviețuire în junglă cu Bear Grylls sau cum să gătești cu Jamie Oliver?! Nu că n-ar fi bine să știi să gătești ca Jamie sau să poți mânca orice căcat ca Bear doar să te poată filma unii, dar totuși...

Ce mi-a plecut foarte mult și am sesizat și în ”La sud de graniță, la vest de soare” era coloana sonară. Nu pot să-mi dau seama dacă și la restul cărților era la fel, dar aici chiar m-a frapat. Tot timpul auzi câte o melodie, la radio, fredonată, cântată la chitară, totul este melodic, până și înmormântarea...

Merită citită... Mai jos câteva secvențe care mi-au atras atenția:

Nagasawa își făcuse o regulă din a nu pune mâna pe cărți ale autorilor care nu muriseră cu cel puțin 30 de ani în urmă. - Nu că nu aș avea încredere în literatura contemporană, dar nu vreau să-mi pierd timpul cu cărți care nu au trecut prin botezul timpului. Viața e prea scurtă. (p.43)

...simțeam aceeași tristețe profundă când Naoko mă privea fix în ochi. Nu aveam unde să închid o asemenea senzație, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înfășura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe lângă mine. O simțeam, dar nu avea gură să vorbească. (p.61)

- Nu Scott Fitzgerald a spus că nu trebuie să ai încredere în indivizii care se pretind a fi obișnuiți, banali? (p. 141)

Zilele erau toate la fel pentru mine. Puneam jos piciorul drept și-l ridicam pe stângul, îl puneam jos pe stângul și-l ridicam pe dreptul, fără să știu unde mă aflu, fără să știu măcar dacă merg în direcția bună. Știam doar că trebuie să merg undeva, că trebuia să înaintez pas cu pas. (p.254)

- Nu te autocompătimi, zise el (Nagasawa). Numai cretinii fac așa ceva. (p.289)

Când te trezești în beznă singurul lucru pe care-l poți face este să închizi ochii și să încerci să te obișnuiești cu întunericul. (Reiko - p.309)

Dragostea mea pentru Naoko este liniștită, blândă, transparentă, dar pentru Midori simt cu totul altceva. Dragostea mea pentru Midori este pe picioarele ei, trăiește, respiră, pulsează, mă cutremură de-a dreptul. (Watanabe - p. 320)

The Beatles - Norwegian Wood

joi, 12 ianuarie 2012

Curajul

pare să adore să se ascundă în cele mai ciudate locuri, să paraziteze cele mai atipice gazde, care ademenesc și înșală ochiul și mintea prin fragilitate fizică...

bine că există totuși... EL, curajul... și așa, vrând, nevrând îi molipsește și pe alții... măcar de rușine, dacă nu din alte motive...