marți, 25 noiembrie 2008

Valsul Dunarii Albastre si achitarea "taxelor medicale"

dilema de saptamana trecuta....

la medic, la spital, cu internare de 1 zi, deci totul platit de asigurare, nu?! si pe deasupra si pila unei prietene...
buuun...si uite asa ma vede medicul, discuta cu mine, ma consulta si la sfarsit nu-i strecor asteptatul plic in buzunar...1. nu am avut plic....si 2. m-am cam fastacit al naibii si a trecut momentul....+ ca ametita cum sunt...cam prea multe ingrediente ca sa iasa ceva bun, la momenul potrivit...

si pe drum inapoi, in tramvai... al naibii de multe mustrari de constiinta (nu fata de el, fata de prietena mea), regrete, autoblamari, intr-un cuvant stare de rahat...
si ca sa punem capac la toate, un nene mai colorat care s-a hotarat sa intre tocmai in tramvaiul in care eram si eu, se apuca si-i da dom'le cu Valsul Dunarii pe un acordeon ca vai-s-amar de el, de simt ca ma ia cu ameteli...si se opreste in dreptul fiecarui rand de scaune si parca insista pana cand te simti obligat sau rusinat sa-i strecori ceva...si domnul parea mai mult decat sanatos si normal ...si pe deasupra mai avea si o pereche de pantofi noi-nouti si sclipitori de-ti luau ochii...
si atunci pentru ce sticla de plastic taiata si prinsa de acordeon in care se strangeau banii?! pentru performantele artistice? pentru relaxarea ce ne-o oferea?

de ce nu banii castigati prin munca, pe post de salariu?!
de ce de la cele mai de jos pozitii sociale si pana la cele mai inalte ranguri, care necesita o educatie si un nivel intelectual, de ce se pare ca peste tot se asteapta un "bacsis"...un semn de apreciere, recompensa sau mila, in functie de situatie si rang, dar ceva sa fie...

PRO cenzura...

cenzura...este mai mult decat evidenta si omniprezenta...exceptiile sunt o utopie...
toti suntem cenzurati...de unii, de altii, de noi...

primul pas sau treapta cea mai de jos este autocenzurarea...
cu cat avansam in societate, cu atat ni se extind orizonturile de exercitare a cenzurii...ne creste puterea asupra exprimarii si manifestarii altor persoane...manipularea metodei de actionare a altor persoane devine un drept autoproclamat...
asa se face ca uneori nu se mai putem problema subestimarii inteligentei celor din jur...inabusim adevaruri evidente cu prostii translucide...si totul cu o usurinta frapanta...

e legea junglei...pradatorii, de cele mai multe ori imbracati in costume si afisand o falsa superioritate morala si intelectuala, au drepturi supreme asupra cenzurii...realitatea celorlalte animale din jungla devine mai putin importanta, ca doar scopul este supravietuirea...cum sa ne taiem craca de sub picioare?!...

si atunci de ce nu un pic de cenzura si la stirile PRO Tv de la ora 5?!
macar un bine din tot raul...o cenzura just indreptata si exercitata...si da sunt convinsa ca asta a fost scuza, cel putin oficiala, a tuturor celor care si-au exercitat la un moment dat atributii si puteri ne-la-locul lor....
daaaaar.........
nu vad cine si de ce ar fi interesat de copii care se sinucid (din dragoste?!?!?), abuzuri in sanul familiei, accidente oribile la locul de munca sau crime abominabile...nu e ca si cum toate astea ar ajuta la prevenirea altor nenorociri....
sau ce e cu toate emisiunile idiotice de genul: Din dragoste, Iarta-ma si muuuulte multe altele?! de ce nu sunt cenzurate acestea? motivul cenzurii? emana si induc prea multa prostie? nu ajunge?!?!?!

dar interesele sunt in general indreptate spre indobitocirea populatiei si pastrarea unui nivel de de pseudomultumire care sa nu genereze valuri....starea de bine lipseste, dar atata timp cat starea de rau este mentinuta intre limitele acceptabile....ziua este salvata...omenirea este in siguranta...controlul este mentinut....

embrioni de teorii ale conspiratiei si din pacate nici macar nu cred ca e doar paranoia mea...

vineri, 14 noiembrie 2008

Pe banca in curtea bisericii...

Dintr-un motiv sau altul, ieri, la inmormantare, n-am intrat in biserica...am stat in curte pe o banca...atata liniste a putut sa-mi inspire jumatatea accea de ora...intrezariri ale calmului copilariei...un cocos pe fundal si 2 babe care sporovaiau langa mine...alte mirosuri, alte sunete....alte lumi...intrezariri doar, bucatele de sentimente si senzatii dar totusi ceva...

lucrurile in esenta lor nu ne apartin, isi schimba stapanii si locatia, isi schimba forma, in perceptia noastra sau in realitatea general acceptata, sunt orice mai putin statice...doar sentimentele care ne sunt induse de obiecte ne apartin, in afara timpului si al spatiului...tot ce recunoastem este din prisma senzatiilor induse...nimic din lumea aceea nu imi mai apartinea in realitatea de azi, de ieri...dar intrezarirea sentimentelor de atunci le transforma cumva pe toate in proprietatile mele, protectoarele amintirilor mele...

miercuri, 12 noiembrie 2008

Mortii nu trimit mesaje.

...si da, stiu ca nu se pune punct la titlul, dar este o afirmatie care se vrea definitiva, inchisa, care nu accepta discutii, dezbateri, combateri.

si totusi...

mortii nu trimit mesaje...
mortii nu primesc mesaje...
mortii nu transmit mesaje...
de ce?
pentru ca sunt morti, nu mai exista si chiar daca ar exista nu vad de ce si-ar pierde timpul cu lumea asta, daca tot au scapat de ea si e asa de faina noua locatie...
si pe de alta parte daca noi credem ca este asa de fain la ei, de ce sa fim egoisti din nou si sa-i deranjam cu problemele noastre nerezolvate?!

...dar sunt morti...inceteaza sa existe in momentul in care nu mai respira...
treaba cu mesajele, cu transmisul, cu faptul ca stiu ei unele chestii dupa moarte sau putem sa comunicam cu ei sunt pentru a ne linisti constiinta, pentru a o obloji, pentru a-i oferi o scuza pentru toate datile cand am fi putut face ceva si am amanat, nu am avut chef sau nu am vrut...

ne autoprotejam...
impotriva cui?!
a sentimentului de vinovatie...vinovatie ca nu am petrecut indeajuns de mult timp cu persoana iubita, ca nu i-am spus tot ce am fi vrut sa-i spunem, ca au ramas treburi nerezolvate, ca poate odata am ridicat tonul fara rost...ca... ne doare al naibii de tare...
este instinctul de conservare care ne amageste ca am putea primi si noi mesaje dupa moarte...ca nu este asa o incetare brusca si abrupta, o incheiere a realitatii, a lumii noastre...ca toate se pot prelungi si dupa intervalul orar acordat pentru a trai...dupa programul cu publicul...

oamenii nu mai receptioneaza mesaje dupa existenta...important e ce au si stiu inainte de a se scurge si urlimul firicel de nisip din clepsidra, inainte de momentul zero...
dupa, orice este irelevant...absurd...in van....si macar in subconstient, atunci cand acesta nu este inabusit si sufocat, stim cu totii asta...

si atunci in locul unor pacaleli mentale in care ne complacem, de ce nu profitam de timpul pe care il avem?!

pentru ca mai comod cum procedam de secole, pentru ca...

luni, 3 noiembrie 2008

societatea caragialeasca...

niciodata nu o sa inceteze ma ma uimeasca lipsa de profesionalism si mi-se-rupismul din Romania...cred ca este o chestie genetica deja...suntem programati in matrix sa ni se rupa...
de ce sa raspundem la telefonul de serviciu...uuuuu, numar necunoscut...PE TELEFONUL DE SERVICIU, ce-i drept, dar totusi numar necunoscut....poate daca raspundem ni se da ceva de lucru...si nu avem cum sa vrem asa ceva....auzi tu: ceva care sa intrerupa programul liber de frecat menta, ceva ca sa-ti meriti intr-adevar salariul ala, nenorocit, cum o fi el, dar totusi salariu...

dar ce sa raspundem la telefon sau la e-mail....lasa, ca la un moment dat se satura prostul/a ala de suna si-si baga picioarele....de ce, repet: de ce sa facem ceva din fisa de descriere a postului?!...ca doar oricum nimeni altcineva nu face...si doar nu vrem sa fim deschizatori de drumuri...ca tot is ele pline de gropi...lasa frate viata sa curga asa cum tot curge de secole incoace...ca de era asa de rau, se schimba si ea cumva, nu?!...

zambeam cand citeam lucrarile lui Caragiale...ce lume caricaturala distractiv ilustrata...ce personaje, ce apucaturi, ce societate...
acum ma ia cu tristete...ce lume reala!...nu a avut domnul Caragiale nici un fel de aport de imaginatie la operele sale...a copiat doar foarte bine societatea romana...trist de adevarat...

...voi continua....din pacate