marți, 7 iulie 2009

despre eternitate şi existenţa-mi trecătoare...

copăcel, copăcel sau ca într-un roller coaster cu toţi avansam prin viaţă (ca să nu zic trecem prin ea ca gâştele prin apă)...aceasta este de fapt printre singurele certitudini ale existenţei - faptul că trecem...

restul...sunt diferenţe mai mult sau mai puţin particularizate de fiecare existenţă în parte: durata, calitatea, valurile făcute şi în funcţie de acestea, numărul persoanelor care-şi vor aduce aminte de noi, cărţile care ne vor aminti, pietrele pe care ne va fi scris numele, păsările care-şi vor face nevoile pe aceste pietre, etc...toate sunt oricum praf in ochii imenşi ai timpului, ai universului...în comparaţie cu momentul de când a început să pulseze inima sistemului nostru solar sau chiar al planetei de-i zicem casă, numele noastre, ale tuturor, personalităţi marcante ale istoriei sau mase întregi de necunoscuţi, absolut toţi suntem cantităţi neglijabile...probabil că şi dinozaurii au avut figurile lor marcante, dar vremea noastră nu le ştie numele...nimic nu rămâne o veşnicie - eternitatea este o prostie în gura unor existenţe mult prea trecătoare...(a se observa faptul că nu am folosit cuvântul tranzitorii, dar asta e o cu totul altă discuţie)...

oasele se tocesc, amintirile se pierd, numele se uită...

şi atunci!?

şi atunci NIMIC...la latitudinea fiecăruia...iar latitudinea MEA îmi zice că ar trebui să-mi îndrept atenţia asupra unei vieţi trăite bine ACUM, asupra succeselor şi eşecurilor existenţei mele, pe parcursul acesteia şi nu ulterior ei, al anilor în care ACEST organism deteriorabil îmi va permite să mă bucur de aer...nu asupra unor compensaţii sau pedepse ulterioare...