Afaceri cu bidinele. Filme româneşti.

Şi pentru că ultima dată când a trebuit să zugrăvesc, mi-am adus nişte zugravi pe care i-am agăţat într-o scară de bloc (chestie care m-a costat câteva ore de ars în vrăjeală, inclusiv repetarea întrebării: Dar sigur nu vrei să rămân să te ajut la curăţenie?), am luat decizia să caut o firmă pe Internet, să-mi dea şi factură - na!

Ai zice că-i simplu, nu? Factura aia a facilitat mult trierea, în sensul că n-am prea avut de unde alege. Într-un final, găsesc şi eu o firmă cu site, oferea şi servicii de reparaţii, şi curăţenie, şi prelua şi lucrări minore. Vis! Sun, o convorbire decentă cu un domn, rămâne să trimită un muncitor să evalueze lucrarea. Revin cu un telefon să stabilim ora şi locul întâlnirii. Când îi spun că trebuie să vină în zona campusului, opaaa, nu mai vine muncitorul, vine chiar domnul de la telefon - Da, dragă, mâine dimineaţă este bine (de la d-voastră de la dragă în doar 23 de secunde?! Bravo!), o să vin într-un BWM X5 cu numere de Ilfov, o să mă recunoşti. Eu, la capătul celălalt - mută, că nu ştiu dacă râde de mine, să râd şi eu, să închid?!

Bine, rămâne cum am stabilit, a doua zi dimineaţă, la ora 10, eu - punctuală. Mă sună, să-mi spună că întârzie. Ok. Mă sună din nou în 3 minute, să vă ţin de urât, să nu vă plictisiţi (iar d-voastră, sunt confuză, clar; cu cine vorbesc, ce se întâmplă, pe cine aştept eu aici? zugravul în X5?). Ajungem imediat! Vin cu şoferul! Închid, mă pufneşte râsul. Aştept în continuare. Curiozitatea e prea mare.

Ajunge, da, în X5, cu şoferul, care e de fapt maistorul. Îi duc să vadă ce-i de făcut, îmi fac ei o estimare cum că m-ar costa 200 lei, asta pentru tine şi să ştii că eu nu din asta fac banii! Şi acum, ne dai şi nouă o cafea? 
- .... Bine, vă dau, dar de la Abc, de unde am luat-o şi pe a mea!

Eu şi şoferul-maistor întrăm la abc să luăm cafeaua, domnul X5 rămâne afară. Ieşim, un aurolac îi dă târcoale şăfului. Ăsta îl ignoră la început, dar când vede că ieşim, scoate portofelul burduşit cu bancnote mari şi-l întinde spre aurolac: Na, ia ce vrei tu de aici! Hai, ia! Ăsta îşi bagă degetele murdare în gură să le umezească şi se năpusteşte spre portofel. Curioasă, aştept să văd dacă îl lasă să ia una de 100 de lei. Ghinionul e ca o hârtie de 5 lei e un pic în afară şi o ia pe aia. Sunt dezamăgită, X5-ul respiră cumva uşurat. Trebuie că mi se pare asta, că doar... X5, hellooo! 
Îi dau cafeaua: Na, poftim, ca la studenţi, că tot ziceai că-ţi place aici!

Ipocrit?!

Orfelinatele sunt un subiect în care plonjezi cu orice ocazie şi la orice oră pentru a-ţi manifesta sentimentele creştineşti de milă şi justiţie divină, dar vrei să faci 3 copii şi gândul la adopţie îţi face părul măciucă? Şansele sunt să fii ipocrit (na c-am tradus-o din engleză).

Plângi la orice discuţie legată de eutanasierea câinilor, dar ai destul spaţiu locativ şi totuşi n-ai adoptat nici un câine sau, şi mai bine, ai fost la magazin şi ai întrebat cât costă? Ipocrit, din nou!

Şi atunci, nu ne limităm mai bine la discuţii legate de vreme?

Toate numele

Vine meșterul la noi să măsoare una, alta și vine cu nevastă-sa și cu fie-sa. Și, ca pe orice copil de 4-5 ani, îl întrebi câți ani are, cum îl cheamă, d-astea...
Mă-sa: - Hai mami, spune cum te cheamă. Laudă-te un pic cu numele tău frumos.
Ea: - ...
Tata-miu: - Georgiana?
Mă-sa: - Nu. Nu o să ghiciți niciodată.
Eu simt cum îmi dau deja ochii peste cap...
Tată-miu: - Ana - Maria?
Ea: - ....
Mă-sa: Nu. Spune mami cum te cheamă... Spune: Vanesa Fabiana. V-am spus că nu o să ghiciți!

Ce naiv și tată-miu ăsta.. auzi la el, nume românești. Doar pentru că numele de familie este românesc?! Nu mai e la modă, frate. Dacă nu e Cleopatra, Casandra, Vanesa, Giulia, Esmeralda, e degeaba, nu e nume frumos. Copilul e sortit eșecului! Cum să nu aibă nume internațional... hm... ăsta e un nume bun - Internațional. Clar așa-mi botez copilul, să aibă ușile deschise peeeste tot...

beşini de pseudovictimizaţi...

M-am trezit de dimineaţă, mi-am luat armura de războinică...Xena e mic copil pe lângă mine...şi m-am gandit să continui o treabă începută mai demult...

să vorbesc despre diferite tipuri de beșini...
următoarele la rând: pseudovictimele...

pseudovictimele în umila mea concepţie sunt persoanele care au impresia că "suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza propriilor greşeli etc"...menirea persoanelor din anturajul lor: să-i asculte, să-i consoleze, să-i înţeleagă, să aibă răbdare şi muuult timp să-i asculte...daaaar, întreb eu, de ce atâtea concesii, atâta suflat în cur? pentru? se oferă viaţă veşnică la schimb sau măcar o rezolvare a propriile problemele? eu sinceră să fiu, refuz...na...să vedem ce se întâmplă...

de ce să consolăm persoane care din egoism, răsfăţ sau poate chiar o plăcere ascunsă de autovictimizare se bagă în toate căcaturile şi după arborează aerul acela binecunoscut de victimă?!

şi...oameni suntem...toţi facem din când în când câte o măgărie şi vrem să gasim un pic de înţelegere din partea celor de lângă noi...înţeleg perfect asta...problema apare însă în momentul în care situaţia aceasta devine o stare generală, o permanenţă...

cum apar aceste fenomene?

în umila-mi părere sunt o modalitate de a primi atenţie, o iniţiativă a anumitor indivizi/ individe pentru a fi băgați în seamă mai mult decât restul, pentru a primi mai multă lumină de la reflectoare, pentru a se evidenția...și cum să faci asta fără a fi actor?! păi aici intervin diferențele...fiecare cum poate...și cât poate...

la aceste pseudovictime e ca şi cum soarele ar fi acolo sus, pe cer, dar ele își cară propriul nor pentru simplul fapt că le place senzaţia aia de a fi diferit, mai a' dracu' sau mai "deosebit" decât restul...

şi adevărul e că eu sunt deja mult prea colerică (în cazul în care există grade de comparaţie pentru coleric) şi cu prea puţină răbdare rămasă pentru a asculta problemele imaginare ale tuturor...nu mulţumesc...nu eşti bătut/ bătută de soartă doar pentru că nu-ţi place ceea ce faci şi nenorociţii ăia de te plătesc mai au şi pretenţia absurdă să faci ceva...nu este sfârşitul lumii ca nu poţi să mergi în concediu...că eşti singur/ă sau că nu mai poţi să-ţi strângi toţi prietenii ca în vremea facultăţii...că vremurile, circumstanţele şi viaţa se schimbă...

nu, nu eşti victimă dacă tu îţi cauţi voluntar cele mai de căcat situaţii şi te mai şi bagi în ele cu capu-nainte...în cel mai bun caz eşti masochist...şi atunci suferă frate cu zâmbetul pe buze...

e greu de crezut asta...ştiu...dar mă puteţi crede pe cuvânt...NU E SFÂRŞITUL LUMII!

concluzia la care am ajuns în ultimii ani?! poţi schimba aproape totul şi orice din viaţa ta dacă nu-ţi place.... şi atunci de ce ar trebui să-ţi asculte alţii miorlăielile? pentru că eşti prea comod să faci o schimbare?!...pentru că e prea plictisitor fără să te plângi?!

fiecare cu propriile alegeri ... şi ce frumos ar fi să nu ne mai victimizăm şi să ni le asumăm cu demnitate...nici o datorie, nici o obligaţie a nimănui faţă de nimeni....

soluţia: mai puţină atenţie din partea consolatorilor => mai puţini telespectatori => mai puţine motive pentru un teatru ieftin => mai multe motive de a te aduna, maturiza şi evita ploaia şi gropile cu noroi...

să nu uităm că există oameni cu probleme adevărate, nu imaginare sau autoprovocate!

promit să-mi aduc şi eu mai des aminte de toate astea şi să-mi înfrâng tendinţele de victimizare...

va urma...

beşini de pseudointelectuali...

pseudocalificaţi, licenţiati, fotografi, gangsteri, etc (asta ca să acoperim cât mai mult din gama de "wannabes")...toate cu un pseudo în faţă şi un aer tâmp de persoană specială...deasupra gloatei...

sătulă de persoane care se vor mai a naibii decât ceilalţi şi îşi doresc cu atât mai mult chestia asta cu cât simt că-i prinde din urmă umezeala din balta inteligenţei mediocre în care se scaldă împreună cu noi restul...hai poate nu chiar mediocră, un pic peste, că dacă ar fi mult peste nu ar mai fi psudobeşini, ar fi d-alea adevărate de se simt de departe fără să le anunţăm noi cu surle şi trâmbiţe...ar fi văzute şi recunoscute din depărtare, la fel ca bomba de la Hiroshima şi nu ar fi nevoie de Cirque du Soleil pentru a prevesti o petardă amarâtă...

nici nu ştiu de unde să încep...

dar să vedem...

1. pseudolicenţiaţii - chiar nu ştiu dacă există termenul acesta, dar eu îl folosesc pentru a-i defini pe toţi cei care au impresia că dobândirea unei diplome sau al unui titlu îi situează brusc într-o altă categorie...nu nu, nu munca şi un proces continuu şi susţinut de autoperfecţionare profesională, morală şi psihică te situează pe o altă treaptă evolutivă. NU este aşa de complexă treaba...nu frate, nu ai nevoie de asa ceva...cui îi pasă de toate prostiile astea când o diplomă îţi dă brusc dreptul de a te pârţui de faţă cu fiecare cunoscut care nu are acelaşi grad înalt de calificare?!

Altfel spus: daca ești cioban și ai tu așa, din afacerile tale cu oi, îndeajuns de mulți bani să-ți cumperi o diplomă, nu înseamnă că esți brusc intelectual...ciobanul tot cioban îi....procesul spre intelectualizare este mult mai complex decât simpla scoatere a portofelului...e la fel de lung și de anevoios ca și tăbăcitul pieilor. Nu vreau sa fiu înțeleasă greșit: n-am nimic împotriva ciobanilor, cu atât mai puțin a diplomelor...pur și simplu nu suport ciobanii cu aere de diplomați. Dar nu îți vezi tu lungimea nasului și stai frumușel în stâna ta?!

2. pseudointelectualii - sau cei care au impresia că faptul că au citit mai mult de 2 cărţi la viaţa lor (închiderea intervalului fiind oricum muuuult sub 100) îi situează deasupra restului muritorilor de rând. Citiţi fraţilor în linişte, timid, în banca voastră, fără să vă lăudaţi cu cărţi descărcate pe tot felul de gadgeturi scoase ostentativ în mijloacele de transport în comun, fără blitzuri şi mai sus menţionata circotecă! Vă asigur că se va depista că sunteţi culţi dacă într-adevăr asta e realitatea, iar pe de altă parte, un adevărat intelectual nu aşteaptă fani şi recunoaştere publică pentru simplul fapt de a fi ceea ce este (şi nu vorbesc aici de scriitori care din recunoaştere trăiesc, chiar dacă tot mai puţini intelectuali în adevăratul sens al cuvântului).

3. pseudofotografii...da da..exact cum am zis. Este un mare "trend" în ultima vreme să vezi tot felul de indivizi cu mega camere atârnate la gât, indivizi care literalmente ies ca ciupercile (scuzaţi cacofonia) după ploaie pentru a poza stropii, ploaia sau cine stie ce baltă prăpădită care ar putea impresiona vreun ochi neavizat, fără cunoştinţe sau un talent minim în acest domeniu. Ma întreb: aparatele astea sunt un fel de căţei de scos la plimbare şi agăţat gagici disperate sau sunt o defulare în tentative de creativitate a unei vieţi în spatele calculatorului!? (şi din nou, în această categorie clar nu-i includ pe cei care chiar au talent şi îşi câstigă o pâine cinstită din asta)


...voi continua