joi, 18 iulie 2013

Trebuie că sunt o frustrată

Altfel nu-mi explic de ce:

- simt că mă zgârie pe retină iegării și treningurile. Nu știu care mai mult, deși la o bătălie cinstită, 1 la 1, iegării ies net învingători, mai ales că nu contează ca ești anorexică sau focă eșuată, clar o forțezi cu niște iegări, pentru ca negru slăbește (și dacă-l porți vreo 2 săptămâni, mamă, mamă cum fug ele kilogramele). Ca să nu mai vorbim că nu are importanță cât sunt de ordinari iegării sau cât de tare se infig în părțile tale intime (fată, de ce tot scoţi degetul de cămilă la plimbare? mai lasă-l şi tu acasă, că încep să plângă copiii pe stradă!). Adevărul e că iegării că dau bine cu orice - cămăși, sacouri, sutiene, merg la orice, fată!

- mă obosesc părinții care postează poze pe facebook de când juniorul are 2 săptămâni în uter (minim 300 / semestru, să vadă tot omu' evoluţia), ca să nu mai vorbim de avalanșa de după, bineînteles, însoțită de comentarii, ca și când  ar vorbi copilul, iar el de-abia reușește să facă pârț fără să plângă. Bine că nu am văzut înca filmulețe cu facerea, dar mai e timp!

- simt nevoia femeile cu burta la gură să-și facă poze semi-dezbrăcate. De ce e musai să fii sexy și gravidă? Da, te simți neîndemănatică și mare, dar gândește-te câte câștigi, ce relație stabilești cu Gogu, cum te schimbi - de preferabil în bine și nu într-o atotștiutoare. Pozele sexy, o mai fi timp pentru ele și după, dacă nu bagi în tine ca-n goapa Marianelor. Iar pe de altă parte, dacă nu ești Demi Moore, nu ai cum să fii sexy gravidă. Poți să te sprijini de un perete, să ridici piciorul sau să te uiți languros la aparat, că pur și simplu nu ai cum!

- fetele care intră într-o nouă relaţie brusc nu mai înţeleg comprimisurile din alte relaţii, deşi numai ele ştiu câte au înghiţit la un moment sau altul din trecut. Faină memoria asta, mai ales pentru că vine cu un burete inclus! Dar despre asta mai în detaliu altă dată.

Eseu despre orbire - Jose Saramago

Se face că o molimă de orbire albă pune stăpânire pe o ţară-ntreagă. De vreme ce se pare că se ia, alege şi guvernul o soluţie mai la îndemână: îi strânge pe primii orbi şi-i bagă la carantină într-un fost spital de nebuni. Nu există servicii sanitare, nici vreo autoritate care să stabilească ordinea internă. Totul devine în scurt timp ca o junglă de beton plină de căcat şi violenţă. Nevasta medicului e singura care îşi păstrează vederea de la început şi până la sfârşit, ca pentru a fi martorul ocular al degradării omeneşti. Ce noroc pe ea!

Băi G, să ştii că m-a cam obosit şi plictisit. Să fi fost şi că am văzut filmul înainte (Blindness -2008). Nu mă prea ajută pe mine memoria, dar în limitele posibilităţilor ei, cartea şi filmul sunt cam aceeaşi chestie. Deci, aşadar şi prin urmare, ştiind deznodământul (jur că nici să mă jupoi cu unghiera nu înţeleg cum poţi să citeşti sfârşitul înainte şi să mai continui să citeşti) şi desfăşurarea acţiunii, cartea mi s-a părut mai slabă decât Eseu despre luciditate, de acelaşi domn.

Morala: Nu poţi să ştii niciodată dinainte de ce sunt oamenii capabili, e nevoie să aştepţi, să laşi timpul să lucreze, timpul e cel care porunceşte, timpul e partenerul care joacă de cealaltă parte a mesei, şi are în mână toate cărţile din pachet, nouă ne revine să ne inventăm jocurile cu viaţa, a noastră. (p. 264)

joi, 11 iulie 2013

Am dus-o!

A fost aşa cum trebuia să fie. Am fost toţi 3 de faţă. Am condus-o pe ultimul drum împreună.
Adevărul e că ne-a cam luat prin surprindere, deşi ne aşteptam. A fost un pic cu panică, n-am ştiu cum să ne organizăm mai repede. Am ezitat. Ne-am întrebat dacă e decizia bună. Fiecare dintre noi a căutat soluţii să evităm situaţia. Fiecare ştia că asta e.
Iniţial am luat eu volanul. Îmi tremurau mâinile şi mi se părea nefiresc. Atunci a trecut tata pe scaunul şoferului. A condus-o pe ultimul drum cel care a condus-o şi pe restul drumurilor timp de 29 de ani. A fost aşa cum trebuia să fie!