marți, 31 mai 2011

Despre cum mi-am petrecut meciul BAR - MU

Cu alte 3 gagici, mâncând patatas bravas (cartofi cu usturoi și ketchup) și bând Clara (bere cu fanta), într-un birt de suporteri din Barcelona.
După, pe străzi cu alte mii de oameni.
Pitoresc.

luni, 30 mai 2011

Astăzi...melancolie...

...în sensul plăcut, dacă există așa ceva. Toate au mers încet, foarte încet astăzi. Mai ales eu. Până și ceasul parcă a sunat mai încet, de două ori mai încet. M-am mișcat încet, copăcel-copăcel...mi-am spălat dinții dinte cu dinte, gândindu-ma aiurea...la toate, la nimic....nu m-am grăbit când mi-am încălțat tenișii...i-am invitat la o cafea, le-am zis să nu-și facă probleme că s-au mai uzat...să nu fie complexați că au fost doar 7 euro, că mie mi-s dragi, că m-am chinuit mult să mă obișnuiesc cu ei, prea mult să renunț atât de ușor...am ajuns târziu la lucru, târziu la masă...neuronii pur și simplu au fost în grevă, au evitat contactul vizual...așa că acum beau a doua cafea, care parcă miroase a budincă și ascult...

Come away with me....

luni, 23 mai 2011

Eu inimă cafea

nu a fost tot timpul așa...dacă stau să mă gândesc nici nu îmi plăcea la început, dar am insistat, pentru că deh...știu că nu cred în dragoste la prima vedere și atunci uneori insist...când consider că merită...iar cafeaua a meritat...în mod cert a meritat...

colegii mei adoptivi, pentru vreo 2 luni așa, că după îi părăsesc unde i-am găsit, sunt un pic dependenți de cafea...și uite așa am ajuns și eu să comand cafea în rând cu ei...la început m-am gândit să comand 20 de pastile (avem expresor...uuuuu, floricele cu unt) pentru 1 lună, dar cumva am ajuns să comand 40...nu știu cum, mă jur că nu știu...ideea e că acum mi se par puține...trecând peste asta, să detaliez...pastilele astea conțin cafea cu diferite grade de...tărie să-i zicem...sau cel puțin așa înțeleg eu, novice fiind în ale pastilelor de acest gen...maximul e 10, iar eu mi-am comandat 10pastile de nota 4, 10 de nota 5, la fel de 6 și apogeul, 10 cu tăria 8...m-am gândit să încep încet...

vineri a fost prima experiență cu o pastilă de nota 8...iar experiența a fost...uau...cum să explic?!...după 3/4 din cafea am simțit cum încep să văd mai bine...trebuie că vedeam mai bine pentru că îmi vedeam propriile vase de sânge și vizualizam chiar și cum mi se iriga creierul, milimetru cu milimetru, curbă după curbă...respiram mai repede, mai bine...zic eu că bine (poate și olynth-ul avut ceva de-a face, dar nu cred)...pulsul avea o altă cadență, totul părea un pic mai diferit...

astăzi am băut aceeași cafea de dimineață...nu mai era aceeași senzație...am mai băut una mai slabă la prânz...poate poate...da, m-am apropiat, dar nu am fost chiar acolo...dau și acum un pic din picior, dar nu cred că are vreo legătură cu cafeaua...n-are cum...

d-aia n-o să mă apuc eu niciodată de droguri.

vineri, 20 mai 2011

I wish I were funny...

...in English too...dar se pare că nu-i așa de ușor...mai încerc și dacă nu iese și nu iese, trec la altceva...

și că tot suntem la capitolul ăsta...eram ieri la masă cu oameni de peste tot din lumea asta: Iran, Senegal, SUA, Rusia și evident România, că doar eram acolo...și băiatul din Senegal, un negruț de vreo 24 de ani, frumușel, dar negru frate, tot lăuda de zor Franța...Franța la stânga, Franța la dreapta și tot așa....un alt băiat, din Iran, stă el cât stă și ascultă și la un moment dat îi zice: Hey man, what's with the France obsession? Is not like they could be your ancestors...

vineri, 6 mai 2011

Tușesc...

...de o lună-n...picioare...și țin să zic că asta este în mod cert cea mai bună metodă pentru un abdomen plat...ce sport, curenți și centuri magice?!...faci o laringită sau o pneumonie și ăla ești...poat' să-ți dea Bruce Lee un pumn în burtă că nu ai nici o treabă...mai mult, râzi de tupeul fraierului...

cumva îmi pare rău că tușesc doar din străfundul stomacului și nu și din străfundul...fundului...pfuai ce spate mi-aș trage...aș putea sparge nuci sau încorda pe rând bucile, ca halterofilii bicepșii...sau dezvolta hemoroizi, dar să vedem partea plină a paharului...

cumva legat de tusea asta a mea...fișiorii mamii scumpi și dragi, dacă vreți să ajutați o don'șorică în momentele ei de slăbiciune fizică, pentru că știu că aveți suflet de mamă, nu de alta, încercați și voi cu o zupă, o invitație la ceai...și cine știe, poate poate vă lasă să-i arătați magneții de pe frigider și eventual interiorul sacului de dormit...dar sincer cred că replici de genul eu am auzit că sexul vindecă de răceală, sau cine te acoperă/încălzește în seara asta (sau alte variațiuni pe aceeași temă), însoțite de un rânjet tâmp, nu vă vor ajuta prea mult...șansele sunt destul de mari să fiți deja al 5-lea cu replica asta, în decursul unei singure răceli și uite așa vă cam riscați....și nu numai să plecați cu mâna-n cur...cu atât mai mult cu cât condițiile temporale sunt nefaste.

Într-o altă ordine de idei, Firefox 4 e caca.

duminică, 1 mai 2011

The Sunset Limited

cu Samuel L. Jackson (Black) și Tommy Lee Jones (White)

1 oră jumătate, 2 personaje, o cameră sărăcăcioasă aflată într-o colonie de leproși moral și un dialog între 2 lumi, 2 ideologii, între credință și ateism, speranță și lipsa ei, între un om care vrea să salveze și un altul care nu se vrea salvat. Nu este vorba atât despre depresie, cât despre conștientizarea dureroasă a lipsei motivației de a trăi, dacă oricum până la urmă totul - om, bucurie, dragoste - moare (The shadow of the axe hangs over every joy. ).

Belief 'aint like unbelief. If you're a believer and you finally got to come to the well of belief itself , then you 'aint got to look no further. There 'aint no further. But the unbelievers got a problem. He's set out to unravel the world. For everything he can point to that 'aint true, he leaves two false things laying there. (Black)

I long for Darkness. I pray for death, real death. And if I thought that in death I would meet the people I knew in life, I don't know what I would do. That would be the ultimate horror, the ultimate nightmare. If I thought I was gonna meet my mother again an' start all of that over, only this time without the prospect of death to look forward to... that would be the final nightmare. Goddamn Kafka on wheels. (White)

If people saw the world for what it truly is, saw their lives for what they truly are, without dreams or illusions, I don't believe they could offer the first reason why they should not elect to die as soon as possible. (White)


Filmul este mai mult decât fain, iar actorii sunt de-a dreptul mirifici. Până în ultimul moment, tot aștepți să se întâmple ceva, să se schimbe cumva firului sumbru al narațiunii, binele să fie recunoscut și acceptat, așa cum se întâmplă de obicei în filme americane. Dar aici nu-i cazul. Finalul sedimentează convingerea că nu-ți poți impune voința asupra altora, că nu le poți schimba deciziile. Așa cum mi s-a spus și mie la un moment dat, începând cu 5 ani fiecare este responsabil într-o oarecare măsură, potrivit cu vârsta, de acțiunile și hotărârile sale. Singurul căruia îi poți impune o decizie, pe care îl poți schimba, ești tu.

Pe mine sfârșitul m-a bulversat.M-am uitat pierdută la generic vreo 2-3 minute și am rămas cu un sentiment de tristețe cu iz de vechi, cumva genetică, de lume ca un lagăr de concentrare forțat.. și mai ales cu sentimentul de neputință.

O mie nouă sute optzeci și patru

de George Orwell

Chiar dacă pe alocuri nu ușor de citit și digerat, cartea curge lin și te îndeamnă să te tot întorci la ea.
Este vorba despre o viziune a unei lumi totalitare, în care orice urmă de personalitate a individului este sufocată încă din fașă, iar controlul vieții este complet - în fiecare casă exista tele-ecrane care urmăresc orice mișcare (Big Brother is watching you!). O încruntare, o vorbă neadecvată în timpul somnului și Polița Gândirii este acolo pentru a interveni.

Poza fratelui cel mare este expusă peste tot, iar sloganurile regimului sunt:

RĂZBOIUL ESTE PACE
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE
IGNORANȚA ESTE PUTERE

Anihilarea trecutului și mizeria prezentului sunt privite prin ochii lui Winston Smith, care, prin însăși natura locului de muncă, nu reușește să ignore permanenta rescriere a trecutului în așa fel încât să se muleze pe vederile politice actuale și mereu schimbătoare ale regimului.
Cartea demonstrează că până la urmă orice tip de insubordonare - fizică, mentală și emoțională - poate fi înfrântă.

Nu înseamnă că ești nebun dacă faci parte dintr-o minoritate, chiar și dintr-o minoritate de un singur om. (Winston)

Principalul scop al războiului modern (...) este acela de a consuma produsul mașinii, fără a ridica nivelul general de trai. (O'Brien)

Cine controlează trecutul, controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul. (Winston)

Puterea nu este un mijloc, puterea este un scop în sine. Nu instaurezi o dictatură ca să aperi o revoluție, ci revoluția o faci ca să instaurezi dictatura. Scopul persecuției este persecuția însăși. Scopul torturii este tortura. Scopul puterii este puterea. (O'Brien)

- Spune-mi Winston, cum își exercită un om puterea asupra altui om?
....
- Făcându-l să sufere.
- Exact. Făcându-l să sufere. Ascultarea nu ajunge. Dacă nu-l faci să sufere, cum poți fi sigur că ascultă de voința ta și nu de-a lui? Ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucățile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști.


Normalitatea este, într-adevăr, statistică.

Pentru prima oară își dă seama că, dacă vrei să păstrezi un secret, trebuie să-l ascunzi și de tine însuți. Trebuie să știi mereu că ești în posesia lui, dar, până nu ai nevoie de el, să nu-i permiți nici o clipă să adopte, în conștiința ta vreo formă căreia să i se poată da vreun nume. (Winston)