luni, 15 septembrie 2014

Obsesiv...


Tare, în căști, repetă până simt că mă doare mintea: There's sugar on your soul, you're like no one I know...

marți, 9 septembrie 2014

8 septembrie, 8 ani

Au trecut 8 ani de când a murit bunica mea. Oscilez între sentimentul că 8 ani au zburat pe nesimțite și  cel că a trecut cel puțin o viață de atunci, doar că nu o viață în timp, ci în transformări. Clipești de câteva ori și au trecut 4 ani, 8 ani, viața, pe când orele, orele sunt cele cu care purtăm lupta timpului, în ele poți vedea uneori veșnicia. Este ciudat cum anii par a trece mai repede decât orele.

Nu cred în viață după moarte sau în spirite care ne vegheză, dar mă bucur că am putut urca în mașină și merge la țară, la cimitir, să pun un buchet de flori și să aprind o lumânare. Pentru că asta și-a dorit.

marți, 2 septembrie 2014

Despre atuuri şi amenzi

Joi, ora 17:00, sună telefonul, număr necunoscut. Răspund să aflu că la telefon este doamna care mi-a vândut maşină şi văd că mă ceartă. Într-un final înţeleg că a primit o amendă pe numele ei, cum că ar fi circulat fără rovinietă. Întreb când, că doar sunt cu conştiinţa împăcată, că m-am golit de bani după ce am cumpărat maşina şi mi-am asigurat şi rovineta pe 1 an. 

- Aici scrie clar că în 4 august 2014 maşina a fost fotografiată în localitatea X şi că nu aveaţi rovinietă.
- Dar am din luna aprilie şi pe de altă parte în data respectivă chiar n-am ieşit cu ea din oraş.
- Pe mine nu mă interesează asta, eu ştiu doar că e pe numele meu şi că sunt somată să o plătesc. Vreau să veniţi astăzi la mine să vedem exact despre ce este vorba!
- Este ora 17:00! Sunt încă la lucru, mai am ceva de rezolvat şi după lucru şi chiar nu am cum să ajung astăzi...
- Nu-mi vine să cred ca aveţi aşa lipsă de interes! Ar trebui să-l ascult pe fiu-miu care zice că nu mai am nici o responsabilitate de vreme ce am actul de vânzare cumpărare. Dar pe mine nu mă dau banii afară din casă!
- Nici pe mine, dar fiul d-voastră are dreptate: nu mai aveţi nici o responsabilitate. Şi nu este lipsă de interes, doamnă, doar că astăzi nu ajung. Vin mâine dimineaţă la 9.
- Eu credeam că rezolvăm astăzi totul. Mâine am program. Am copil, nepoţi, am o viaţă. Plus că am o anumită vârstă. Toate atuurile sunt de partea mea!
- Şi eu nu am nici măcar atuul propriului timp? De a vă putea amâna până mâine pentru că astăzi n-am timp?
- ... 

Evident, nu ne înţelegem. Dacă nu m-aş fi simţit pusă la colţ şi certată ca un copil de 3 ani, poate aş fi tras de mine să ajung în aceeaşi seara. Dar cum nu mi s-a acordat nici măcar un atu, am lungit treaba până pe la ora 21, când am dat să o sun pe doamnă, dar nu mi-a răspuns. Buuun, e supărată. Sun dimineaţa, la 9:30, când panica este deja bine instalată şi jumătate de oraş a fost cutreierat, au fost date telefoane, s-a mers prin birouri...

- Bine doamnă, unde să vin să citesc şi eu amenda, să vedem despre ce-i vorba?
- Veniţi dacă vreţi la Poşta mare, că eu acum merg să o plătesc.
- Staţi, nu plătiţi nimic, aşteptaţi să văd şi eu despre ce-i vorba. Oricum nu mai este responsabilitatea d-voastră.
- Aşa-i, nu este, dar eu n-o să stau să mă judec cu statul!
- .... Ne vedem la Poşta mare!

Ajung în 15 min, vine şi doamna cu soţul în încă 10. Mare panică şi disperare. Îmi pun în braţe copii după amendă, plic şi mă întreaba dacă am de gând să plătesc sau ce fac?!
- Staţi să citesc şi eu despre ce-i vorba. Nu plătesc aşa, fără măcar să citesc.
- Noi mergem să plătim, că şi aşa am pierdut destul timp cu asta!

Şi rămân aşa, în ochi cu praful stârnit de moşi şi sprijinind cu o faţă cam tâmpă pomul din faţa Poştei. Simt că fierb de nervi. Măcar să citesc amenda. Blablabla, în 4.08 a fost emisă amenda, pentru circulat fără rovinietă în 22.03. Aaa, aşa mai vii de acasă, da atunci am circulat în localitatea respectivă şi nu, nu am avut rovinetă, că nu mi-a trecut prin cap că ar trebui (ştiu, nu-s cea mai ageră). Mă duc, găsesc moşii la o coadă, le explic descoperirea, îmi cer scuze şi vreau să le dau banii pe amendă.

- Şi încă 10 lei pentru copii şi timbru trimis dovadă plată la Bucureşti! spune soţul doamnei (cum avem noi tehnologia să facem poze automat maşinilor, să stocăm imaginile respective pe un server, să comparăm cu rovinietele plătite sau nu, să le trimitem posesorilor autoturismelor amenda, dar fir-ar să fie a dracului de treabă, nu avem cum să înregistrăm plata! După ce plăteşti, trebuie să trimiţi copie după chitanţă. În timp ce scriu asta îmi vine să-mi dau cu capul de tastatură!)
- Vă dau şi pentru copii şi pentru plic şi pentru benzină. Dar de ce n-aţi aşteptat până astăzi? Aţi crezut că nu vin?
Doamna, epuizată de ani, agitaţie şi se pare impertinenţa mea, o mucioasă de 30+ care nu m-am executat la comandă, nu mai zice nimic. Domnul, în schimb:
- Şi agitaţia, toată agitaţia ei?