Meredithele

Să schimb un pic tonul ultimei postări:

De vreo două luni așa, urmăresc tot felul de blog-uri - să-i zicem că e un hobby, dezvoltat din lipsa cu desăvârșire a aptitudinilor fizice necesare pentru a avea un hobby mai...sportiv.

Dar să revenim...și în hobby-ul ăsta al meu nou dezvoltat și care presimt că nu va dura mult...dintr-un click în altul, am dat peste o grămadă de blog-uri și am decis să urmăresc căteva dintre ele.


Evident că această incurabilă curiozitate feminină m-a determinat să nu omit pagina Despre în care autorul oferă în general o descriere a propriei persoane. Și ce am observat eu aici este că mai toate femeile care se vor cât de cât inteligente se consideră a fi urmașe a faimoasei Meredith Brooks...toate sunt în același timp și cel mai frumos vis și cel mai mare coșmar al unui bărbat...sunt în stare de atâtea dedublări de ți se face rău...și înger și demon...și gospodine și curve...



haideți totuși doamnele mele să scăpăm măcar parțial de aceste clișee, că doar ne vrem dăștepte și de altfel toată omenirea știe că femeile pot fi și mame și curve, paralel sau secvențial...sincer nu prea are importanță...deci găsiți și voi ceva mai interesant...

nu-i gata postul ăsta...va continua...

Despre bicicleta bunicului...

Despre cum era ea o bicicletă normală pentru vremea respectivă (acum aproape 30 de ani) şi chiar destul de modestă.

Despre cum la un anumit moment din existenţa ei, i-a fost ataşat, într-un mod mai barbar (=sudat) şi un scaun pentru copii...şi cât s-a mai bucurat copilul aici de faţă de scaunul respectiv...

Despre cum, în vreo 3-4 ani, când a apărut şi a doua buburuză, ea, bicicleta, a devenit mijloc de transport pentru doi copii şi un bunic...

Despre cât de faină şi ascultătoare era...

Despre cum, în încă câţiva ani a revenit la statutul de bicicletă pentru o singură persoană, dar nu s-a simţit deloc bătrână şi se angaja sprintenă şi voioasă în competiţii cu bicicletele mai tinere ale celor două buburuze...Despre cum de multe ori câştiga...

Despre cum eu nu am reuşit eu niciodată să învăţ să mă car cu ea, dar nu i-am purtat nici un fel de râcă...

Despre cum mi-a părut rău când nu a mai avut stăpân şi nu am putut să o iau cu mine, dar ştiu că a fost mai bine pentru ea să rămână în mediul bucolic cu care a fost obişnuită, decât să o învăţ la bătrâneţe cu un garaj prea îngrămădit şi un oraş nerespectuos.

despre cum va rămâne ea tot timpul...bicicleta bunicului.

Nu mai vreau sa visez.

Despre noapte și somn e vorba aici, nu despre visatul cu ochii deschiși.
Nu înțeleg scopul. Nu se odihnește mintea, asta e clar, și uneori nici măcar corpul. Nu prea e vorba de vise frumoase, sau cel puțin nu în cazul meu. Pot număra pe degetele de la o mână visele care m-au facut să mă trezesc cu un zâmbet pe buze (și nu, nu a fost vorba de vise porno).

Și atunci care-i scopul?
De ce să mă trezesc de n ori pe noapte încercând să scap de un vis sâcâitor, care culmea, nici măcar nu se schimbă.
De ce să visez cum moare cineva drag, să mă trezesc plângand sau fără aer?! E vreo încercare a subconsțientului de a mă pune în gardă în legătură cu viitoare evenimente? De a mă pregăti? De a mă întări și a mă transforma într-o luptătoare, în Xena, sau în țestoasele ninja (nu prea are importanță care), personaje capabile să facă față oricărei situații?

Nu vreau să mă transform în nimic. Și oricâte vise de căcat ar fi, tot nu o să mă transforme într-un superpersonaj.
În consecință am un mesaj pentru subconștientul meu:
Eu tot eu o să fiu atunci când vine vorba de moarte. Veci pururi nu o să găsesc o cale mai ușoară, mai bună, mai decentă, mai curajoasă și mai pregătită de a face față morții. Așa că vezi-ți tu de alte treburi și lasă-mă dom'le în pace să mă bucur de somn!
În liniște. Și pace. Fără material audio/video.
Punct.

despre reclame sau cât mă duce pe mine capul

nu știu cum se face...mă jur că nu stiu...și chiar ma consider o persoană inteligentă...nu de făcut documentare după mine, dar pe acolo, un pic peste medie...

dar reclamele îmi iau mințile...îmi șterg orice pliu de pe creier...ajung să-mi curgă din gură și să-mi doresc să cumpăr orice căcat...nu are importanță că este vorba de o veioză sau un calorifer electric...atâta timp cât în reclamă mi se vinde ca fiind anticelulitic, gata îs...

=> trebuie să rectific începutul: multă minte clar nu am!