joi, 18 decembrie 2008

the road to...Hell

initiativa UE de a mari numarul de ore muncite pe saptamana de la 40 la 48?????

respinsa...deocamdata...dar pana cand?!

pana cand mai putem avea macar iluzia de viata in afara serviciului, de timp pentru noi si pentru altii, de familie, de prieteni, de noi?!

cati dintre noi nu pleaca de acasa la 8 dimineata si se intorc la 7 seara?
obositi, nervosi, lipsiti de chef si viata, cu un minim de timp liber pentru a acoperi necesitatile de baza si mai raman si treburile care nu apar in descrierea postului: spalat, gatit, facut curat si ca bonusuri: calcat, cumparaturi...

adaugam si orele astea la cele 40? la cate am ajuns deja? 50? peste 50? poate chiar 60...daca stau bine sa ma gandesc...tot munca e, nu?

si unde mai gasesc eu atunci momentele in care sa ma mai recunosc in oglinda, sa-i recunosc pe altii, sa interactionez?!

cand si cine a stabilit ca scopul vietii nu este sa profiti cat mai mult de ea, sa-ti placa sau chiar sa o iubesti, sa fie o plimbare cu bicicleta, vara, pe un drum strajuit de plopi si tei, cu miros de fan si poate chiar o buburuza pe ghidon?!

cine a hotarat ca viata ar trebui sa fie mai degraba intr-o masina, gonind tot timpul undeva, dupa ceva, claxonand nervos, inhaland gaz de esapament si mancand de la fast fooduri?!

si toate astea cu 40 ore/ sapt?!

cum va fi la 50?

copiii, in cazul in care vor mai exista inconstienti dispusi sa fie parinti, vor fi nascuti direct la cresa? crescuti de straini care vor fi plati la suprapret pentru a-i invata sa devina roboti?
parintii si-i vor recunoaste din poze? legaturile, formarea morala, sufleteasca se va face prin intermediul telefoanelor mobile? scoala va fi pe internet? ne vom izola, vom renunta la tot ce ne face umani?

cat va mai fi pana la robotizarea completa?!

da stiu...alte teorii ale conspiratiei, paranoia, dar totusi...

nu am nevoie de 2 maini sa numar oamenii multumiti...
si nu am zis fericiti...

dar puterea este in mainile noastre, nu?!
liberul arbitru, libertatea de alegere...

aleg sa ma refugiez in micile placeri ale vietii...
acum: o melodie si o bucatica de ciocolata...mai tarziu...vad eu...