Nu sunt bună la luat decizii, dar nici nu suport să mi se impună ceva. Oscilez uneori ca un cățel între doi stăpâni pentru o chestie simplă ca alegerea unui iaurt. Să nici nu intrăm în detalii ce se întâmplă în situații mai serioase.
Nu reușesc să mă apropii de oameni decât după o perioadă considerabilă de timp. Poate pentru că în clasa a 4-a m-am simțit trădată de cea mai bună prietenă. Sau poate asta e doar o scuză puerilă și penibilă. Ciudat este că tot timpul am considerat că relațiile (de orice fel) devin mai faine cu trecerea timpului. Și în unele cazuri chiar este așa. Foarte puține cazurile astea și cum din start pierd perioada faină de început, de multe ori risc să rămân cu palma-n cur.
Odată ce m-am apropiat, foarte foarte greu mă îndepărtez. Poate ține din nou de incapacitatea mea de a lua o decizie și de a fi fermă, iar dezprietenirea este un proces de eroziune, adică lung și dureros, care lasă semne vizibile. Dar când s-a terminat știm sigur că e gata...de parcă asta ar fi vreo consolare, dar dacă eu nu-s concesivă cu mine, atunci cine?!
Mă afectează toate căcaturile și sunt ușor influențabilă. Ca atare de multe ori simt cum îmi cresc urechile de măgăriță.
Sunt colerică și treaba asta nu e deloc faină.
Îmi ador părinții și mă simt vinovată când ridic tonul la ei, dar se mai întâmplă și necazuri minore din când în când.
Relațiile dintre băieți mi s-au părut tot timpul mai simple decât cele dintre fete, ca atare în anumite momente ale vieții am încercat să leg prietenii cu băieții. Mi s-au părut sincere și dezinteresate (mai mult sau mai puțin). Am greșit în unele cazuri. Dintre toate am rămas doar cu vreo trei amiciții și astea nu prea strânse. Asta e. Poate alții se descurcă mai bine decât mine.
În rest sunt perfectă, frumoasă și deșteaptă nevoie mare, nu mai e alta ca mine (așa cum bine zice prietena mea, missM). Sunt interactivă la masă, mă prind de glume, am simțul umorului și orice ar mai putea zice unii, nu sunt o pesimistă/tristă. Acum, nu aș putea afirma că-s întruchiparea veseliei și clar nu sunt o optimistă convinsă (nici nu știu dacă mi-aș găsi locul în societatea asta dacă aș fi), dar eu aș zice că-s mai degrabă spre bine.
Îmi place să mă întâlnesc cu prietenele mele și să bârfim ca niște gâște alte gâște care clar nu-s din cârdul nostru.
Mă entuziasmează la culme călătoriile, planurile, zborul cu avionul, găsirea hotelului, rătăcirea bezmetică pe străzi necunoscute. Mi-ar plăcea să văd cât mai multe locuri noi în viața asta pentru că altă ocazie... Mi-ar plăcea să am cu cine să împărtășesc pasiunea asta. Ca mai toate lucrurile în viața asta, uneori ai, alteori n-ai.
Per ansamblu este ok. Nici prea prea, nici foarte foarte. Cât de cât normal și să sperăm că reușesc să-mi păstrez părerea bună despre mine pe tot parcursul drumului, oricâte hârtoape mi-ar ieși în cale.
The end.
(sau to be continued, depinde de vreme)
