În căutarea oii fantastice

de Haruki Murakami

Recenzia zicea că este vorba de o carte a descoperirii de sine. Se pare că acest mesaj a avut același efect asupra mea pe care o au și produsele anticelulitice: deschid portofelul și scot banii (știu, sunt o superficială în căutare de sine :D ).

Trebuie să recunosc totuși că ritmul a fost destul de susținut și de antrenant. Nu m-am plictisit deloc. Abia așteptam să mă apuc din nou să citesc. Despre sfârșit nu prea știu ce să zic. M-a ca dezumflat. Rău. Dar poate nu am fost eu în dispoziția necesară (în curte, pe scări, după prânz, cu jumate de pahar cu bere lângă mine - ultimele 20 de pagini), poate nu am pătruns deplin înțelesurile ascunse, deși sincer cred că a fost vorba doar de un final plat, ne-impresionant, o înecare la mal....dar până la urmă asta este doar părerea neavizată a unui profan în ale literaturii.

ridic velele...

imi plac

oamenii care nu se chinuie să poarte costum și să fie ridicoli...ci știu să se simtă bine în proprii lor teniși...metaforic vorbind, evident ;)

Milan Kundera - Iubiri Caraghioase

Interesante perspectivele și povestioarele....deloc înfrumusețate...foarte dure și cumva cu picioarele pe pământ...prea pe pământ...nici un îngeraș, nici o inimioară... oameni și povești care, chiar dacă la început cu o tentă pregnant romantică, își pierd până la final inocența...minciuni, înșelătorii, schimbări absurde și instantanee de sentimente, jocuri care se transformă în scene sinistre.

...cumva nu m-au dat peste cap.

Să vedem ce-o fi cu Haruki Murakami ăsta și cu oaia lui fantastică.

Plăceri simple

Astăzi, în timp ce puneam rufele la uscat, în curte, acompaniată de lumina blândă a soarelui de martie şi de un vânt jucăuş care nu le dădea deloc pace, mi-am adus aminte de alte vremuri, de o cu totul altă sfoară, de rufe mirosind a apret, de o altă vârstă, dar aceeaşi plăcere simplă de a pune rufele la uscat, în curte, la soare.

22:39

Să fliorcăi un iaurt, să nu...
Decizii, decizii...

Vestitorii primăverii

este revigorant să te trezească o rază de soare după o iarnă lungă...să o mai lălăi în pat, treaz, cu ochii-nchiși...să auzi păsărelele afară, undeva în depărtare o mașină demarând, iar între ele un cățel care-și exprimă și el bucuria și neliniștea unei noi primăveri...și undeva și mai aproape, un porumbel...
îi lipseai doar tu momentului pentru a fi perfect...dar până la urmă sunt multe chestii frumoase în viaţă, fără a fi perfecte...