M-am trezit de dimineaţă, mi-am luat armura de războinică...Xena e mic copil pe lângă mine...şi m-am gandit să continui o treabă începută mai demult...
să vorbesc despre diferite tipuri de beșini...
următoarele la rând: pseudovictimele...
pseudovictimele în umila mea concepţie sunt persoanele care au impresia că "suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza propriilor greşeli etc"...menirea persoanelor din anturajul lor: să-i asculte, să-i consoleze, să-i înţeleagă, să aibă răbdare şi muuult timp să-i asculte...daaaar, întreb eu, de ce atâtea concesii, atâta suflat în cur? pentru? se oferă viaţă veşnică la schimb sau măcar o rezolvare a propriile problemele? eu sinceră să fiu, refuz...na...să vedem ce se întâmplă...
de ce să consolăm persoane care din egoism, răsfăţ sau poate chiar o plăcere ascunsă de autovictimizare se bagă în toate căcaturile şi după arborează aerul acela binecunoscut de victimă?!
şi...oameni suntem...toţi facem din când în când câte o măgărie şi vrem să gasim un pic de înţelegere din partea celor de lângă noi...înţeleg perfect asta...problema apare însă în momentul în care situaţia aceasta devine o stare generală, o permanenţă...
cum apar aceste fenomene?
în umila-mi părere sunt o modalitate de a primi atenţie, o iniţiativă a anumitor indivizi/ individe pentru a fi băgați în seamă mai mult decât restul, pentru a primi mai multă lumină de la reflectoare, pentru a se evidenția...și cum să faci asta fără a fi actor?! păi aici intervin diferențele...fiecare cum poate...și cât poate...
la aceste pseudovictime e ca şi cum soarele ar fi acolo sus, pe cer, dar ele își cară propriul nor pentru simplul fapt că le place senzaţia aia de a fi diferit, mai a' dracu' sau mai "deosebit" decât restul...
şi adevărul e că eu sunt deja mult prea colerică (în cazul în care există grade de comparaţie pentru coleric) şi cu prea puţină răbdare rămasă pentru a asculta problemele imaginare ale tuturor...nu mulţumesc...nu eşti bătut/ bătută de soartă doar pentru că nu-ţi place ceea ce faci şi nenorociţii ăia de te plătesc mai au şi pretenţia absurdă să faci ceva...nu este sfârşitul lumii ca nu poţi să mergi în concediu...că eşti singur/ă sau că nu mai poţi să-ţi strângi toţi prietenii ca în vremea facultăţii...că vremurile, circumstanţele şi viaţa se schimbă...
nu, nu eşti victimă dacă tu îţi cauţi voluntar cele mai de căcat situaţii şi te mai şi bagi în ele cu capu-nainte...în cel mai bun caz eşti masochist...şi atunci suferă frate cu zâmbetul pe buze...
e greu de crezut asta...ştiu...dar mă puteţi crede pe cuvânt...NU E SFÂRŞITUL LUMII!
concluzia la care am ajuns în ultimii ani?! poţi schimba aproape totul şi orice din viaţa ta dacă nu-ţi place.... şi atunci de ce ar trebui să-ţi asculte alţii miorlăielile? pentru că eşti prea comod să faci o schimbare?!...pentru că e prea plictisitor fără să te plângi?!
fiecare cu propriile alegeri ... şi ce frumos ar fi să nu ne mai victimizăm şi să ni le asumăm cu demnitate...nici o datorie, nici o obligaţie a nimănui faţă de nimeni....
soluţia: mai puţină atenţie din partea consolatorilor => mai puţini telespectatori => mai puţine motive pentru un teatru ieftin => mai multe motive de a te aduna, maturiza şi evita ploaia şi gropile cu noroi...
să nu uităm că există oameni cu probleme adevărate, nu imaginare sau autoprovocate!
promit să-mi aduc şi eu mai des aminte de toate astea şi să-mi înfrâng tendinţele de victimizare...
va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu