De când pot să-mi aduc aminte, de prin luna mai așa mă apucă un dor fizic de mare...simt mirosul de sare, aud valurile și pescărușii....totul e acolo...poate pentru că de la mai puțin de 2 ani, absolut în fiecare an reușeam să o văd măcar o zi două pe an...e ca un membru al familiei, o continuitate liniștitoare...mătușile de prin partea Dobrogei le văd poate char mai rar și mai puțin decât marea și trebuie să recunosc cu rușine în suflet că nu îmi este așa de dor de ele.
Am văzut marea cu părinții, cu neamurile, cu prietenii, cu prietenul....marea noastră, marea altora....mai neagră sau mai albastră...nu prea are foarte mare importanță cum sau unde, e tot mare, iar o seară pe plajă, întinsă pe prosop, înconjurată de sunetul valurilor și de mirosul de sare pe piele, îmi umple bateriile pentru luni întregi.
Și știu că sună ridicol, dar mi-e dor și de plaja de la Constanța...nu de aia de la Mamaia, nu de aia de la Costinești, ci de plaja de la Constanța...măcar pentru o după-amiază.
Mi-e dor de mare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu