Personajele sunt haotice, parcă mai nebune decât de obicei. Tați care le spun fiicelor că mai bine mureau ele decât soția, sinucideri la ordinea zilei, nebuni la tot pasul. Cel mai normal pare personajul principal, Watanabe, care se încăpățânează parcă să se târască consecvent și cu hotărâre prin viață...Discutând la un moment dat cu unitatea paternă, am ajuns noi la concluzia că o carte bună trebuie să aibă minim un nebun...dacă nu, ce probleme poate rezolva, ce-ți poate comunica sau ce te poate învăța?! Tehnici de supraviețuire în junglă cu Bear Grylls sau cum să gătești cu Jamie Oliver?! Nu că n-ar fi bine să știi să gătești ca Jamie sau să poți mânca orice căcat ca Bear doar să te poată filma unii, dar totuși...
Ce mi-a plecut foarte mult și am sesizat și în ”La sud de graniță, la vest de soare” era coloana sonară. Nu pot să-mi dau seama dacă și la restul cărților era la fel, dar aici chiar m-a frapat. Tot timpul auzi câte o melodie, la radio, fredonată, cântată la chitară, totul este melodic, până și înmormântarea...
Merită citită... Mai jos câteva secvențe care mi-au atras atenția:
Nagasawa își făcuse o regulă din a nu pune mâna pe cărți ale autorilor care nu muriseră cu cel puțin 30 de ani în urmă. - Nu că nu aș avea încredere în literatura contemporană, dar nu vreau să-mi pierd timpul cu cărți care nu au trecut prin botezul timpului. Viața e prea scurtă. (p.43)
...simțeam aceeași tristețe profundă când Naoko mă privea fix în ochi. Nu aveam unde să închid o asemenea senzație, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înfășura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe lângă mine. O simțeam, dar nu avea gură să vorbească. (p.61)
- Nu Scott Fitzgerald a spus că nu trebuie să ai încredere în indivizii care se pretind a fi obișnuiți, banali? (p. 141)
Zilele erau toate la fel pentru mine. Puneam jos piciorul drept și-l ridicam pe stângul, îl puneam jos pe stângul și-l ridicam pe dreptul, fără să știu unde mă aflu, fără să știu măcar dacă merg în direcția bună. Știam doar că trebuie să merg undeva, că trebuia să înaintez pas cu pas. (p.254)
- Nu te autocompătimi, zise el (Nagasawa). Numai cretinii fac așa ceva. (p.289)
Când te trezești în beznă singurul lucru pe care-l poți face este să închizi ochii și să încerci să te obișnuiești cu întunericul. (Reiko - p.309)
Dragostea mea pentru Naoko este liniștită, blândă, transparentă, dar pentru Midori simt cu totul altceva. Dragostea mea pentru Midori este pe picioarele ei, trăiește, respiră, pulsează, mă cutremură de-a dreptul. (Watanabe - p. 320)
The Beatles - Norwegian Wood
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu