de Iris Murdoch
Acțiunile noastre sunt ca niște nave pe care le vedem plecând din port și despre care nu știm când și cu ce încărcătură se vor întoarce. (p. 194)
...iar noi nu putem învăța să iubim decât iubind. Să nu uiți că toate neîmplinirile noastre vin dintr-o iubire imperfectă. Iubirea imperfectă nu trebuie condamnată și alungată, ci adusă la perfecțiune. Drumul este mereu înainte, niciodată înapoi. (p. 274)
Inima omenească tinde spre consolare ca atrasă de o forță magnetică; și până la urmă chiar și durerea devine consolare... Dar moartea nu este ușoară, iar viața poate învinge simulând moartea. (p. 359)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu