marți, 22 mai 2012

I have a dream

Din aceeaşi categorie de femei "inteligente" şi înfipte (a se observa că inteligente e între ghilimele, iar înfipte nu), mai am o poveste. A nu se înţelege de aici că am impresia că bărbaţii sunt toţi nişte deştepţi. Da de unde, mulţi lasă dâre de prostie... Doar că în ultima vreme am avut eu norocul (unde-s ghilimelele?!) să cunosc mai multe femei de genul ăsta... şi poate că mai e vorba aici şi de nevoia imperioasă de a ne afirma, noi femeile, de a demonstra că suntem şi porno, şi deştepte foc, şi mame, şi pudice, şi consumatoare de filme porno cu scop educativ, că putem să ieşim din bucătărie şi să facem chestii, chiar mai multe decât pot bărbaţii (şi ei ştim că pot, că doar asta e ideea perpetuată de secole, n-are cum să fie greşită) şi atunci, în loc să facem treaba asta decent şi să parcurgem etapele necesare, o dăm în bară... Explicabil, într-o oarecare măsură, dar problema e că nici măcar nu vrem fondul, preţuim doar forma, nu vrem deloc să investim timp şi energie în cultivarea noastră, vrem să epatăm fără nici un efort... şi reuşim, dar din păcate nu cum ne-am dori... 

Revenind la poveste: m-am dus şi eu la un curs festiv, să văd care mai e moda. Şi discursul l-a ţinut o domnişoară, foarte afectată ea, cu pauze după fiecare 3 cuvinte, vorbea mai rar decât Martin Luther King, singura diferenţă fiind povestea (ha ha). Şi fătuca asta avea mâinile pe microfon, parcă se ruga în timp ce spunea o poveste melodramatică, de genul celor de le primeşti de la părinţi sub formă de powerpoint, a căror tematică variază de la peisaje de vis, la oalele de teflon cancerigene, musai cu o melodie pe fundal, un bebeluş cu mâinile împreunate în rugăciune sau un trandafir... dar iar am deviat...povestea domnişoarei era menită să sublinieze eforturile, dragostea şi mai ales sacrificiul parental... Nici un dubiu legat de asta, că doar săracii muncesc pe brânci, să plătească un calculator nou, un telefon inteligent (măcar el!), a n-a restanţă, în timp ce odraslele lor îşi investesc timpul şi energia în a găsi noi metode de a chiuli, copia şi cheltui banii părinţilor pe chefuri şi băutură (ăsta da respect!), dar totuşi povestea era mai degrabă de OTV; la fel şi prezentarea (oare era nevoie şi de muzică de fundal?!). Iar pe de altă parte, reprezentantul studenţilor, cel care ţine discursul de încheiere a 4 ani de lupte didactice, nu ar trebui să ştie să vorbească şi să scrie corect, măcar în limba română?! Da, ştiu, ideile astea sunt de-a dreptul perimate... lasă dracu ce ştii să faci, tupeu să ai! Dar pot şi eu să visez, nu?