zile in care m-as ridica pur si simplu de pe scaun...as lasa biroul asa...in dezordine si as pleca...
sa-mi dau demisia...sa vad ceva diferit...sa incep o noua aventura...o noua viata...sa ma vad intr-un alt decor...
asa...pur si simplu...fara o lista de argumente pro si contra...fara grija responsabilitatilor...a intretinerii...a facturii de telefon...a maturitatii mele, "necesare" se pare pentru a ma incadra in peisaj...peisajul cui?! al conformarii, al plafonarii, al acceptarii!?
dar de unde dreptul de a ma plange?! clar nu din incercarile de a iesi din rutina, de a face un efort spre ceva diferit, spre libertatea dupa care tanjesc...
pasarea care visam in copilarie sa fiu este inchisa intr-o garsoniera...gratii din beton si termopane...praf si claxoane...conformare...lipsa zborului...
i-au cazut aripile si i-au crescut maini cu care sa-si puna alarma in fiecare dimineata, a capatat picioare care sa o duca in acelasi birou in fiecare zi...a dobandit o educatie care sa-i mareasca gradul de claustrofobie si neincrederea in oameni, lipsa tolerantei si a placerilor nevinovate... ce mai, a devenit OM...
singura mi-am ridicat gratiile, am pus sisteme de alarma, am ajuns blazata si plictisita...si toate cu un zambet un pic sarcastic pe buze...
ce face "civilizarea" din om...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu