Prima piesă de teatru...

...la care am fost, de la perioada cu teatrul de păpuși și până acum. Da, știu, este rușinos și seamănă cu replicile de le auzi des când te vede careva cu o carte în mână (ceea ce, din nou, se întâmplă rușinos de rar)...aaah, o carte...ultima carte citită de mine a fost ”Moartea căprioarei”...o fi fost, dar nu știu dacă sinceritatea este chiar tot timpul cea mai bună armă...eu în momente d-astea parcă aș prefera tăcerea...e același rezultat, dar totuși...

Revenind la piesa de teatru...nu se putea o alegere mai bună pentru o primă încercare: Egoistul cu Radu Beligan. Mi-a plăcut. Ușoară, digerabilă, numai bună de deschis apetitul pentru acțiuni de genul ăsta. Și domnul Beligan e de nota zece cu floricele (așa primeam noi notele la muzică note în clasa a 5-a; nu știu de unde atâta răbdare să tot deseneze florile alea, dar na, fiecare cu ale lui). Incredibil cum pot unii oameni că continue să fie productivi și la vârste atât de înaintate. Să ții minte atâtea replici, să fii așa de natural, să ții tot spectacolul. Îmi vine să ma duc să-mi cumpăr o pălărie, să am ce să scot în fața lui. Clar bătrânii sunt mult mai fascinanți decât tinerii. Au mai multe de zis. Păcat că tinerii se cred de multe ori prea deștepți să asculte.

Frumos tratat egoismul. Cu destulă ironie și sarcasm, cât să-l facă digerabil. Până la urmă oricum toți suntem niște egoiști, nu? ...într-un fel sau altul...

Mulțumesc Ana pentru lecția de cultură de astăzi.