Tot mai multe nunți generează tot mai multe divorțuri. Cumva logic, nu?
Nu pot să înțeleg ce te determină să te căsătorești când vezi că nu prea merge treaba. Se schimbă ceva? Se schimbă oare comportamentul soților? Dacă nu s-a schimbat înainte de căsătorie, în perioada de îndrăgosteală, când încă mai dau amândoi din coadă, șansele sunt infime să se întâmple ceva pozitiv după mirobolantul da de la primărie și/sau de la biserică.
Știu, toți avem nevoie de siguranță, să ne uităm în ochii ăluia de lângă noi și cumva să știm că va fi acolo, că ne va înțelege, ajuta și accepta așa cum suntem noi și toate astea până la moarte. Dar dacă nu vezi asta înainte și dacă nu accepți că oamenii nu se schimbă, intri într-un joc cu final previzibil. Trist, dar adevărat. Și totuși mulți se riscă.
La femei mai intervine și imaginea romantică creată de toate poveștile din copilărie și de filmele romantice, a rochiei albe și a unui și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Doar că poveștile și filmele se termină în punctul acela, viața continuă cam tot așa cum era înainte, nici măcar nu poți spune că atunci începe, mai ales dacă ai avut prezența de spirit să practici concubinajul înainte.
S-ar spune că sunt împotriva căsătoriei și nu este așa. Chiar deloc. Sunt împotriva romantizării excesive a ei, cu riscul ruperii de realitate. Dar nici prea multă ancorare în realitate nu are cum să fie faină, iar până la urmă unele riscuri tot trebuie/merită să ți le asumi...la un moment dat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu