O fost musai să merg la CAS să rezolv niște treburi....așa că m-am dus...ieri...și dusă am fost vreo 5 ore...Cum se petrece toată treaba?! Păi îți iei un număr și te așezi pe niște scaune (asta dacă ești norocos) și te tot uiți ca prostul la 3 chestii: acvariul în care lucră doamnele de-ți spun cât trebuie să plătești în România pentru lipsa serviciilor medicale (pfuai cât de mult îți dorești să ajungi odată în afurisitul ăla de acvariu), monitorul pe care se afișează numerele de ordine și un televizor la care tot vezi știrile de pe realitatea și cel mai important, cum trece timpul pe lângă tine...jumătate de oră, 1 oră, două, trei....simți că o iei pe ulei...trei și un sfert, și 20, trei jumate....patru?!?!? Și dacă ai avut înclinații culinare cel puțin îndoielnice în copilărie și ca rezultat al acestora ești norocos ca adult...intri și tu în acvariu după vreo 4 ore jumate....cea mai mare realizare...mai ales că erai deja în punctul în care te gândeai cum să inunzi acvariul ăla doar ca să-i vezi cum fug ca șobolanii de pe corabie....
buuuun...am intrat, m-am așezat, am expus problema...
doamna: Ați adus actele alea și alea?
eu: mnu...trebuia?
ea: da, cum să nu trebuiască?!?! eu nu știu ce să facem acum fără actele respective...
...eu mă uit disperată și pe punctul de a-mi smulge părul și a renunța definitiv la rezolvarea problemei...și zic: mda...până la urmă nu au fost decât 4 ore...ce-i aia?
ea: 4 ore? de ce ați stat atât?
...eu mă uit tâmp și mă întreb dacă e o întrebare capcană care până la urmă îmi va permite să fiu una dintre persoanele norocoase care plătește la stat fără a avea beneficiu...o daaaa
ea: eu mi-am învățat fiul niciodată să nu stea la coadă...niciodată...
...eu tot tâmpă, fără a spune vreun cuvânt...
ea: de ce să stai la cozi? suni la televiziune...să vină ăia să vadă...faci ceva...nu stai așa ca prostul la cozi...
...eu nu știu dacă să râd, să plâng sau să ascult revoluționara de 45 de ani, blondă, tunsă scurt și cu unghii roșii cu pietricele aplicate...așa că mă uit în continuare...tot tâmp și întreb timid: și să tot sune cineva în fiecare zi la televiziune? ce televiziune ar tot veni?
ea: eu fac tot ce pot...vorbesc cu conducerea...dar degeaba...crezi că mie mi-e ușor???
eu (în speranța că nu se oprește totuși din făcutul actelor mele): nunu, vă cred...cum să vă fie???
Che (aka doamna, aka ea): în fiecare zi, în fiecare zi mă rog pentru o minune (uite cum Bitman nu-i singurul)...să ne cucerească cineva...otomanii, nemții...să explodeze o bombă...să se întâmple ceva...
eu: dar de ce s-ar lega nemții la cap? (că totuși nu-mi dă nici mie naiba pace....mai ales că a început să mi se pară amuzantă situația).
Che: dada, așa-i...dar uite cum și tineretul ăsta nu face nimic...stă așa aiurea la cozi și nu face nimic...păi cine să facă atunci?...
....eu...iar mută...pentru că are și tanti asta dreptate...mulțumesc frumos pentru acte, par că am înțeles care e soluția și plec...după 4 ore jumate de așteptat și o tanti revoluționară, plec destul de confuză și așteptând (nu la coadă) o minune...
Tracy Chapman - Talkin' About Revolution
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu