În picioare, în tramvai, cu ochii afară...de câte ori te-ai văzut în geamurile caselor pe lângă care care ai trecut?
De câte ori te-ai recunoscut?
De câte ori privirea ta, aceeași pe care o știi de o viață, te-a privit înapoi?
Rar?! Niciodată?
Da, seamănă cu tine, dar nu ești tu. Prea multe filtre, prea multe geamuri. Și unul singur poate fi prea mult uneori.
Și odată conștientizată treaba asta, de ce ne așteptăm ca în cazul oamenilor să fie altfel?!
De ce ne așteptăm, uneori o viață întreagă, ca alții să ne vadă așa cum ne vedem noi, cum știm noi că suntem, imediat sub stratul de piele, machiaje, glume proaste și apucături superficiale?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu