Profesorul Aguilar vine dintr-o călătorie și-și găsește soția, Agustina, în plină criză de nebunie...acesta este punctul de plecare al romanului a cărui acțiune se desfășoară într-o Bogotă zdruncinată de atentate și frică, peste toate planând umbra lui Pablo Escobar.Cartea este halucinantă, sacadată, delirantă...aspect întreținut și de frecvența cu care alternează cele 4 planuri în care se desfășoară acțiunea: Aguilar și eforturile sale de a cunoaște trecutul nevestei și rădăcinile nebuniei, bunicul nebun al Agustinei, Portulinus, fetița Agustina și începuturile nebuniei și iubitul din tinerețe, Midas McAlister, îmbogățit ca urmare a intermedierii afacerilor dintre elita Bogotei și Escobar. Nu ai timp să te plictisești că s-au și schimbat personajele și timpul acțiunii.
Mi-a făcut mare plăcere să citesc cartea. A fost greu să o las din mână. Poate d-aia finalul mi s-a părut întrucâtva sec, nereușit. La fel ca și la Oaia fantastică a lui Murakami, sentimentul a fost că se putea să se încheie diferit, să fie ceva mai mult, sau altfel...Dar, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, este o părere neavizată și probabil că acalmia nebuniei a fost singurul final posibil într-o lume a ciudățeniilor...
...în mijlocul ciudățeniilor există o rutină pe care ajungi s-o înveți, diversitatea ciudățeniilor se reduce la cinci lucruri, ori e sex, ori alcool, ori droguri, ori bătăi, ori focuri de armă, la asta se reduce repertoriul, așa e viața, până și ciudățeniile au monotonia lor. (p.141)
Dacă tăcerea ar fi albă!...Dacă tăcerea n-ar fi al dracului de murdară și de contaminată...tăcerea e plină de zgomote care se ascund în ea, precum cariile în lemn, și o rod pe dinăuntru, e de-ajuns să nu fii surd ca să-ți dai seama de zumzete și bâzâituri.... (p.180)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu