Cartea râsului şi a uitării - Milan Kundera

Convorbirea cu taximetristul m-a luminat brusc asupra naturii activităţii scriitorului. Scriem cărţi pentru că odraslelor noastre nu le pasă de noi. Ne adresăm unei lumi anonime pentru că soţia noastră îşi astupă urechile când îi vorbim.
Grafomania (mania de a scrie cărţi) capătă în mod fatal proporţiile unei epidemii atunci când evoluţia societăţii îndeplineşte trei condiţii fundamentale:
1. un nivel ridicat al bunăstării generale, care le permite oamenilor să se consacre unei activităţi inutile;
2. un grad înalt de atomizare a vieţii sociale şi, în consecinţă, de izolare generală a indivizilor;
3. lipsa radicală a marilor schimbări sociale în viaţa internă a naţiunii.
(p.110)

Litost e o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neaşteptate. (p.143)

Doar soţul el o întreba mereu câte ceva, pentru că iubirea e de fapt un interogatoriu neîntrerupt. (p.192)

Tamin se simţea întotdeauna uşor ruşinată când mărturisea că e fericită cu soţul ei. Se temea să nu le dea celorlalţi un motiv s-o urască.
Acum se simţea înpărţită între două sentimente: dragostea e un privilegiu şi toate privilegiile sunt nemeritate şi trebuie plătite. Se afla aşadar pe insula copiilor ca să-şi ispăşească pedeapsa.
Dar curând acest sentiment cedează locul altuia: privilegiul iubirii nu e doar un paradis, ci totodată un infern. Viaţa în iubire se desfăşura într-o permanentă tensiune, în teamă şi oboseală. (p.214)