Am crezut că nu se mai termină. Mai tare m-a plictisit doar Frații Jderi din care nu-mi aduc aminte absolut nimic, decât că a fost o luptă cu mine să o termin. Aș zice că-mi aduc aminte și de ceva frați, dar aș minți.
M-am încăpățânat cu cartea asta pentru că în ultima vreme am abandonat cam multe și cumva m-a băgat conștiința într-o ședință din care am ieșit cu o ambiție oarecum inutilă, dar na... ce să-i faci? lucrăm cu materialul clientului.
Cartea e ca un vis obositor, repetitiv, halucinant, te trezești, adormi și se continuă, intri în clădire pe o ușă, ieși pe alta într-o zonă complet necunoscută, nu poți înconjura clădirea și să ajungi la cealaltă intrare, rătăcești pe străzi necunoscute. Totul e o confuzie generală. Protagonistul are nevastă și copil dar parcă n-ar avea. Sau nu are? Și tot citești că te gândești că trebuie să fie ceva acolo, dă-o naibii de treabă, sunt peste 600 de pagini, trebuie să vrea să transmită ceva, să mă învețe ceva, că asta pot visa și eu. Și ajungi la final și... NIMIC. Chiar nimic. Foarte frustrant. Dar din nou, poate e doar incultura mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu