Şi pentru că ultima dată când a trebuit să zugrăvesc, mi-am adus nişte zugravi pe care i-am agăţat într-o scară de bloc (chestie care m-a costat câteva ore de ars în vrăjeală, inclusiv repetarea întrebării: Dar sigur nu vrei să rămân să te ajut la curăţenie?), am luat decizia să caut o firmă pe Internet, să-mi dea şi factură - na!
Ai zice că-i simplu, nu? Factura aia a facilitat mult trierea, în sensul că n-am prea avut de unde alege. Într-un final, găsesc şi eu o firmă cu site, oferea şi servicii de reparaţii, şi curăţenie, şi prelua şi lucrări minore. Vis! Sun, o convorbire decentă cu un domn, rămâne să trimită un muncitor să evalueze lucrarea. Revin cu un telefon să stabilim ora şi locul întâlnirii. Când îi spun că trebuie să vină în zona campusului, opaaa, nu mai vine muncitorul, vine chiar domnul de la telefon - Da, dragă, mâine dimineaţă este bine (de la d-voastră de la dragă în doar 23 de secunde?! Bravo!), o să vin într-un BWM X5 cu numere de Ilfov, o să mă recunoşti. Eu, la capătul celălalt - mută, că nu ştiu dacă râde de mine, să râd şi eu, să închid?!
Bine, rămâne cum am stabilit, a doua zi dimineaţă, la ora 10, eu - punctuală. Mă sună, să-mi spună că întârzie. Ok. Mă sună din nou în 3 minute, să vă ţin de urât, să nu vă plictisiţi (iar d-voastră, sunt confuză, clar; cu cine vorbesc, ce se întâmplă, pe cine aştept eu aici? zugravul în X5?). Ajungem imediat! Vin cu şoferul! Închid, mă pufneşte râsul. Aştept în continuare. Curiozitatea e prea mare.
Ajunge, da, în X5, cu şoferul, care e de fapt maistorul. Îi duc să vadă ce-i de făcut, îmi fac ei o estimare cum că m-ar costa 200 lei, asta pentru tine şi să ştii că eu nu din asta fac banii! Şi acum, ne dai şi nouă o cafea?
- .... Bine, vă dau, dar de la Abc, de unde am luat-o şi pe a mea!
Eu şi şoferul-maistor întrăm la abc să luăm cafeaua, domnul X5 rămâne afară. Ieşim, un aurolac îi dă târcoale şăfului. Ăsta îl ignoră la început, dar când vede că ieşim, scoate portofelul burduşit cu bancnote mari şi-l întinde spre aurolac: Na, ia ce vrei tu de aici! Hai, ia! Ăsta îşi bagă degetele murdare în gură să le umezească şi se năpusteşte spre portofel. Curioasă, aştept să văd dacă îl lasă să ia una de 100 de lei. Ghinionul e ca o hârtie de 5 lei e un pic în afară şi o ia pe aia. Sunt dezamăgită, X5-ul respiră cumva uşurat. Trebuie că mi se pare asta, că doar... X5, hellooo!
Îi dau cafeaua: Na, poftim, ca la studenţi, că tot ziceai că-ţi place aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu