E a doua carte pe care o citesc de ea. Cealaltă a fost Palatul puricilor, dar am avut aceeaşi senzaţie, că nu pot să las cartea din mână. Te afunzi cumva cu totul în lumea pe care o creează.
În cazul Sfântului nebuniilor incipiente mi-a plăcut foarte mult ideea de a măsura timpul prin intermediul melodiilor. De exemplu Skunk Anansie - It takes blood and guts to be this cool but I'm still just a cliche (nu că ar fi preferata mea, dar mi s-a lipit titlul de retină) durează 4 minute şi 13 secunde, deci dacă o asculţi de 3 ori, ştii că au trecut ceva mai mult de 12 minute. Tot turcul, Omer, practicantul acestei metode de a măsura scurgerea timpului, suferă de pe urma pierderii punctelor. Ce puncte?! Alea de deasupra literei O din numele lui. Concluzia este că prima chestie pe care o pierzi într-o ţară străină este identitatea pe care ţi-o conferă numele, pierzi diacriticele. Da măi, mi-am zis eu desprinzându-mi privirea de pe carte şi dând aprobator din cap. Câtă dreptate şi eu nu m-am gândit niciodată la asta. Poate pentru că numele meu nu are diacritice şi oricum a fost tot timpul stâlcit. Dar oricum mare dreptate.
Deşi povestea m-a prins foarte tare la încept, cumva pe la jumătate părea că se transformă într-o telenovelă turcească (deşi acţiunea se petrece în Statele Unite şi doar unul dintre cele 6 personaje este turc), dar finalul compensează această impresie şi încheie cu succes povestea (bine, succesul este în cazul ăsta literar, nu de alt fel).
Omer Ozsipahiologu a găsit lucru ăsta şi mai supărător şi a tras concluzia că era mult mai greu să faci faţă calmului aberant al vieţii decât perturbărilor prevăzute. (pg. 90)
Avea un jargon de zi cu zi prin care relaţiile umane de toate naturile puteau fi condimentate sau încălzite până se coceau complet. De asemenea, dragostea putea fi feliată şi tăiată mărunt, amestecată până se dizolva şi bătută până se frăgezea, rumenită la foc mic şi dezosată, amestecată cu sos gros sau marinată, fiartă şi lăsată la răcit sau împănată cu o umplutură pufoasă şi servită cu mult zahăr, dacă doreai. (pg. 177)
- Asta le spunea Zahra celor care îşi exprimau condoleanţele, îl lămuri Abed stingând ţigara. Le-a spus că atunci când ochiul dispare, locul lui trebuie să rămână gol. Dacă încerci să astupi gaura cu ţărână, nu obţii decât o gaură plină cu ţărână. Fiul meu o să plece în America, pentru că prezenţa unui fiu nu poate compensa absenţa unui tată. O gaură trebuie să rămână o gaură. (pg. 193)
Puteai să te străduieşti din greu să-ţi modelezi viitorul şi chiar să reuşeşti şi să duci o viaţă fericită, dar nu trebuia să te amăgeşti niciodată cu iluzia că viaţa poate fi planificată dinainte. Puteai să-ţi faci iluzii, o grămadă chiar, dar nu planuri, în nici un caz. (pg. 244)
- Nu-ţi face griji din pricina asta. Femeile nu se căsătoresc cu bărbaţii perfecţi, îl linişti Abed clătinând încet şi solemn din cap. Se îndrăgostesc de ei şi apoi se mărită cu cei care vin la rând. (pg. 323)
Care e adevăratul străin: cel care trăieşte într-o ţară străină şi ştie că aparţine altui loc sau cel care trăieşte viaţa unui străin în ţara sa natală şi nu are nici un alt loc căruia să-i aparţină? (pg. 380)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu