Autoportret

Nu sunt bună la luat decizii, dar nici nu suport să mi se impună ceva. Oscilez uneori ca un cățel între doi stăpâni pentru o chestie simplă ca alegerea unui iaurt. Să nici nu intrăm în detalii ce se întâmplă în situații mai serioase.

Nu reușesc să mă apropii de oameni decât după o perioadă considerabilă de timp. Poate pentru că în clasa a 4-a m-am simțit trădată de cea mai bună prietenă. Sau poate asta e doar o scuză puerilă și penibilă. Ciudat este că tot timpul am considerat că relațiile (de orice fel) devin mai faine cu trecerea timpului. Și în unele cazuri chiar este așa. Foarte puține cazurile astea și cum din start pierd perioada faină de început, de multe ori risc să rămân cu palma-n cur.

Odată ce m-am apropiat, foarte foarte greu mă îndepărtez. Poate ține din nou de incapacitatea mea de a lua o decizie și de a fi fermă, iar dezprietenirea este un proces de eroziune, adică lung și dureros, care lasă semne vizibile. Dar când s-a terminat știm sigur că e gata...de parcă asta ar fi vreo consolare, dar dacă eu nu-s concesivă cu mine, atunci cine?!

Mă afectează toate căcaturile și sunt ușor influențabilă. Ca atare de multe ori simt cum îmi cresc urechile de măgăriță.

Sunt colerică și treaba asta nu e deloc faină.

Îmi ador părinții și mă simt vinovată când ridic tonul la ei, dar se mai întâmplă și necazuri minore din când în când.

Relațiile dintre băieți mi s-au părut tot timpul mai simple decât cele dintre fete, ca atare în anumite momente ale vieții am încercat să leg prietenii cu băieții. Mi s-au părut sincere și dezinteresate (mai mult sau mai puțin). Am greșit în unele cazuri. Dintre toate am rămas doar cu vreo trei amiciții și astea nu prea strânse. Asta e. Poate alții se descurcă mai bine decât mine.

În rest sunt perfectă, frumoasă și deșteaptă nevoie mare, nu mai e alta ca mine (așa cum bine zice prietena mea, missM). Sunt interactivă la masă, mă prind de glume, am simțul umorului și orice ar mai putea zice unii, nu sunt o pesimistă/tristă. Acum, nu aș putea afirma că-s întruchiparea veseliei și clar nu sunt o optimistă convinsă (nici nu știu dacă mi-aș găsi locul în societatea asta dacă aș fi), dar eu aș zice că-s mai degrabă spre bine.

Îmi place să mă întâlnesc cu prietenele mele și să bârfim ca niște gâște alte gâște care clar nu-s din cârdul nostru.

Mă entuziasmează la culme călătoriile, planurile, zborul cu avionul, găsirea hotelului, rătăcirea bezmetică pe străzi necunoscute. Mi-ar plăcea să văd cât mai multe locuri noi în viața asta pentru că altă ocazie... Mi-ar plăcea să am cu cine să împărtășesc pasiunea asta. Ca mai toate lucrurile în viața asta, uneori ai, alteori n-ai.

Per ansamblu este ok. Nici prea prea, nici foarte foarte. Cât de cât normal și să sperăm că reușesc să-mi păstrez părerea bună despre mine pe tot parcursul drumului, oricâte hârtoape mi-ar ieși în cale.

The end.

(sau to be continued, depinde de vreme)

You don't get something for nothing

Portishead - It could be sweet

Cum scapi de enervare?

Enervând pe altcineva.
Funcționează GARANTAT!
În momentul în care ai reușit să fuți calmul altuia, ți-l recâștigi pe al tău.

Femeiești

Dacă ești femeie și vezi o altă gagică scormonind într-o grămadă de ceva țoale, n-ai cum, pur și simplu nu ai cum să nu mergi și tu să scormonești...este o chestie instinctivă, la fel ca uitatul în toate vitrinele pe lângă care treci să vezi cum arăți din față, din spate, din lateral, din nou din față, din spate...

La film

Am fost și eu astăzi la filmul cel mai generator de forfotă al anului ăsta (mare câștigător la următoarea ediție de Oscaruri - după cum afirmă unii mai pricepuți decât mine): Inception cu domnul Leo (îmi permit să-i zic așa că ne cunoaștem din copilărie).

Tot ce pot să zic despre filmul ăsta este...mhm, merge. Destul de lung totuși pentru o chestie care își dorește prezentarea veșnicei obsesii ale omenirii: controlul subconștientului. Tematică destul de subțirică așa (la prima briză eu simt că i s-ar fi făcut rușine și ar fi plecat acasă) - neşte domni vor să destrame un imperiu așa că se gândesc să-i implanteze idea distrugerii chiar moștenitorului. Și uite așa îl șantajează pe domnul Leo și pe-ai lui coechipieri să pătrundă în visele moștenitorului. Domnul Leo, fiind cu sechele după nevasta-sa (moartă pare-se cât de cât din cauza lui) și dorindu-și mult de tot să se întoarcă la copilașii lui, se bagă în schemă (că deh, primii domni cunoșteau alți domni care cică i-ar fi făcut curățenie în cazier). Și uite așa începem o perindare în vreo 3-4 vise, unele în interiorul altora. Și până la urmă totul pare să fie degeaba...domnul Leo ajunge la copii, dar regizorul lasă de înțeles că asta se întâmplă tot în vis.

Nu-i rău așa, dar totuși cam mult 2 ore jumate pentru un film departe de a fi "mindblowing".

Berea nu-i ca vinul

Cu ochii-nchiși pe un șezlong: soare, sunetul apei, vânt.
Degeaba dacă șezlongul e în mijlocul orașului, la câmpie, iar apa se zbate de nebună în piscină și nu în mare. Ciuciu miros de mare, ciuciu plajă și valuri adevărate.
Niște idioți ăia de merg până la mare să stea ca boii la piscină și să simtă mirosul de clor.

Marea mea

De când pot să-mi aduc aminte, de prin luna mai așa mă apucă un dor fizic de mare...simt mirosul de sare, aud valurile și pescărușii....totul e acolo...poate pentru că de la mai puțin de 2 ani, absolut în fiecare an reușeam să o văd măcar o zi două pe an...e ca un membru al familiei, o continuitate liniștitoare...mătușile de prin partea Dobrogei le văd poate char mai rar și mai puțin decât marea și trebuie să recunosc cu rușine în suflet că nu îmi este așa de dor de ele.

Am văzut marea cu părinții, cu neamurile, cu prietenii, cu prietenul....marea noastră, marea altora....mai neagră sau mai albastră...nu prea are foarte mare importanță cum sau unde, e tot mare, iar o seară pe plajă, întinsă pe prosop, înconjurată de sunetul valurilor și de mirosul de sare pe piele, îmi umple bateriile pentru luni întregi.

Și știu că sună ridicol, dar mi-e dor și de plaja de la Constanța...nu de aia de la Mamaia, nu de aia de la Costinești, ci de plaja de la Constanța...măcar pentru o după-amiază.

Mi-e dor de mare...