Filme - Veronica Guerin

Unii afirma că ecranizarea vieții Veronicăi Guerin se abate destul de mult de la realitate. Este film => este de așteptat într-o oarecare măsură, chiar dacă nu este normal. Oricum...mari coaiele doamnei, incredibil de mari...

vremea azi

din micile plăceri ale vieții...

Nu prea știu exact de ce, dar de câteva zile, melodia asta îmi produce o bucurie mai mult decât copilărească.

din categoria "ce vreau să fac înainte să mor" - Concerte

Le-aș numerota dar nu e neapărat asta ordinea...se mai schimbă în funcție de temperatura de afară, sezon și starea mea:

• U2 - oldies but goldies
• Robbie Williams - o da
  
• Coldplay - dadada
• Linkin Park cu Jay Z - ar fi cam fain așa un Numb în concert...auauau
• Pink - pentru că nu mă pot opri...și nu vreau...
• Portishead - o daaaaaaaa...cum cânta gagica aia cu ochii-nchiși și sprijinindu-se de microfon
• Faithless - da, din nou
• Bregovic
  

o fi fost și timpul ...

mda...cred că m-am cam săturat să citesc aberațiile unora sau altora...m-am săturat și de prostiile mele, dar mai de idioțeniile debitate de alții...și da, nimeni nu mă obligă să le citesc...ca atare nu o să le mai citesc...

mă disperă această afișare ostentativă de sentimente și păreri, uneori chiar idiotice (mă repet aici), atoatecunoașterea și beșinile de vedetă. Doar pentru că scrii cel puțin de 2 ori pe săptămână și ai, hai să zicem, 100 de ”cititori”, nu-ți rezervă dreptul să te dai lovit/lovită și să te bosumfli ca fetița lu' tata în momentul în care mai există și critici și nu te țucă toți în cur. Este un material public...și da, pot ei să nu te citească sau să nu comenteze, dar pe de altă parte și tu îți poți face blogul privat și să-ți inviți doar fanii să te urmărească...deeeeci....șșșșșș...ciocu' mic...

și sincer chiar nu înțeleg ce-i și cu blogosfera asta frate...adică stai ca prostul și tot scrii de cum te doare umărul, piciorul, sufletul...aștepți să te citească alții care fac tot așa ca tine, să te consoleze, să te ajute și la un moment dat vă și întâlniți cu toții la o bere și să vă felicitați de inspirație și talent...ce mai...vârtej...bată-vă norocul să vă bată de nebunatici.

de miorlăit, mă mai miorlăi și eu pe acest wannabe blog, dar mă felicit și mă bat cu mândrie pe umăr că nu am intrat în rețeaua socială a pseudo-bloggerilor.

și uite așa de la vreo 30 de bloguri urmărite sporadic, o sa ajung cred că pe la 3...cu indulgență..bloguri care chiar aduc un plus la modesta-mi inteligență.

Meredithele

Să schimb un pic tonul ultimei postări:

De vreo două luni așa, urmăresc tot felul de blog-uri - să-i zicem că e un hobby, dezvoltat din lipsa cu desăvârșire a aptitudinilor fizice necesare pentru a avea un hobby mai...sportiv.

Dar să revenim...și în hobby-ul ăsta al meu nou dezvoltat și care presimt că nu va dura mult...dintr-un click în altul, am dat peste o grămadă de blog-uri și am decis să urmăresc căteva dintre ele.


Evident că această incurabilă curiozitate feminină m-a determinat să nu omit pagina Despre în care autorul oferă în general o descriere a propriei persoane. Și ce am observat eu aici este că mai toate femeile care se vor cât de cât inteligente se consideră a fi urmașe a faimoasei Meredith Brooks...toate sunt în același timp și cel mai frumos vis și cel mai mare coșmar al unui bărbat...sunt în stare de atâtea dedublări de ți se face rău...și înger și demon...și gospodine și curve...



haideți totuși doamnele mele să scăpăm măcar parțial de aceste clișee, că doar ne vrem dăștepte și de altfel toată omenirea știe că femeile pot fi și mame și curve, paralel sau secvențial...sincer nu prea are importanță...deci găsiți și voi ceva mai interesant...

nu-i gata postul ăsta...va continua...

Despre bicicleta bunicului...

Despre cum era ea o bicicletă normală pentru vremea respectivă (acum aproape 30 de ani) şi chiar destul de modestă.

Despre cum la un anumit moment din existenţa ei, i-a fost ataşat, într-un mod mai barbar (=sudat) şi un scaun pentru copii...şi cât s-a mai bucurat copilul aici de faţă de scaunul respectiv...

Despre cum, în vreo 3-4 ani, când a apărut şi a doua buburuză, ea, bicicleta, a devenit mijloc de transport pentru doi copii şi un bunic...

Despre cât de faină şi ascultătoare era...

Despre cum, în încă câţiva ani a revenit la statutul de bicicletă pentru o singură persoană, dar nu s-a simţit deloc bătrână şi se angaja sprintenă şi voioasă în competiţii cu bicicletele mai tinere ale celor două buburuze...Despre cum de multe ori câştiga...

Despre cum eu nu am reuşit eu niciodată să învăţ să mă car cu ea, dar nu i-am purtat nici un fel de râcă...

Despre cum mi-a părut rău când nu a mai avut stăpân şi nu am putut să o iau cu mine, dar ştiu că a fost mai bine pentru ea să rămână în mediul bucolic cu care a fost obişnuită, decât să o învăţ la bătrâneţe cu un garaj prea îngrămădit şi un oraş nerespectuos.

despre cum va rămâne ea tot timpul...bicicleta bunicului.