Despre noapte și somn e vorba aici, nu despre visatul cu ochii deschiși.
Nu înțeleg scopul. Nu se odihnește mintea, asta e clar, și uneori nici măcar corpul. Nu prea e vorba de vise frumoase, sau cel puțin nu în cazul meu. Pot număra pe degetele de la o mână visele care m-au facut să mă trezesc cu un zâmbet pe buze (și nu, nu a fost vorba de vise porno).
Și atunci care-i scopul?
De ce să mă trezesc de n ori pe noapte încercând să scap de un vis sâcâitor, care culmea, nici măcar nu se schimbă.
De ce să visez cum moare cineva drag, să mă trezesc plângand sau fără aer?! E vreo încercare a subconsțientului de a mă pune în gardă în legătură cu viitoare evenimente? De a mă pregăti? De a mă întări și a mă transforma într-o luptătoare, în Xena, sau în țestoasele ninja (nu prea are importanță care), personaje capabile să facă față oricărei situații?
Nu vreau să mă transform în nimic. Și oricâte vise de căcat ar fi, tot nu o să mă transforme într-un superpersonaj.
În consecință am un mesaj pentru subconștientul meu:
Eu tot eu o să fiu atunci când vine vorba de moarte. Veci pururi nu o să găsesc o cale mai ușoară, mai bună, mai decentă, mai curajoasă și mai pregătită de a face față morții. Așa că vezi-ți tu de alte treburi și lasă-mă dom'le în pace să mă bucur de somn!
În liniște. Și pace. Fără material audio/video.
Punct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu