- Te ascult...să văd ce revelație ai... uimește-mă!
- Tu crezi ca e rău să fii un sclav FERICIT?
- Da, clar!
- Mie mi se pare că este cea mai tare chestie, un cadou imens pe care ni-l face genetica. De ce? Păi ia gandește-te... dacă ai fi un sclav fericit, ți-ai mai pune întrebări în legătură cu viața ta, cu munca ta? Te-ai mai gândi că ești, cum ai zis ieri, maimuță de laborator?
- Nu, ai dreptate
- Nu te-ai mai chinui, ai fi perfect mulțumită că ai un loc de muncă, o casă, oameni pe care-i iubești și care te iubesc, nu ți-ai pune întrebări despre viață și moarte, despre ziua de mâine, pentru că, sclav fiind, și mai mult decât atât, fericit fiind, toate astea sunt cumva nesemnificative.
- Sunt total de acord, ai fi cel mai fericit.
- Și așa nu suntem liberi niciodată... trăim o viață tot dorind una sau alta, fiind nemulțumiți, luptându-ne.. nici noi nu prea știm pentru ce. Libertatea este o utopie... pentru că avem gratii peste tot.
- Dar îi mai profund de atât, pentru că fiind un happy slave, vei fi unul care muncește pentru altul, îl îmbogățește pe altul.
- Nu asta suntem?
- Există oameni care pot să aleagă.
- Eu cred că toți suntem sclavi, ai altor oameni, ai lucrurilor, ai noștri. Ca premiu de consolare, am putea să primim cel puțin liniște sufletească, nu?
- Suntem sclavi, da. Dar într-o zi
o să refuz să mai fiu. Aștept să îmi vină rândul. Eu nu pot să fiu sclav. Îmi mănâncă
din suflet în fiecare zi... încet... încet... încet... dar... sper... și
doresc. Oricum, sunt
un sclav, dar nu unul
fericit și asta e îngrozitor...
- Eu îmi doresc foarte mult să fi un sclav fericit...
- Sincer? Și eu.
- Pentru că nu mă văd fiind altceva decât un sclav.
- Asta nu e bine. Eu refuz să cred asta (și probabil
că mă amăgesc). Dar nu
pot fi un sclav fericit, nu pot, mă ia cu
vomă...
- Mie mi-e deja lehamite... nu prea văd alternative... societatea, jobul,
dorințele noastre, totul ne transformă în sclavi. Nu știu care
ar fi soluția, nu-s destul de puternică să fiu liberă și atunci
mi-aș dori o sclavie liniștită, fericită. Știi tu vreo soluție?
- Soluția?! Un amestec de ambiție, dorință, voință... peste
puterile unui om normal.
- Exact! Q.E.D.
- Și cineva care să te sprijine.
- Statusul tău mi-a adus cumva aminte de copilărie, când îmi doream să fiu o pasăre, să zbor, chiar de aș fi una care până la urmă ar ajunge micul dejun al alteia... visam să am un motor, să alerg de nebună, să simt libertatea...- Eu încă visez că sunt pasăre...privilegiul de a fi copil...
- Acum văd că sunt o lașă, că nu-s capabilă de schimbări, de
rupturi... n-am puterea de a fi liberă și atunci,
pentru sufletul meu, îmi doresc liniștea de care ziceam, o sclavie
fericită... dar mă zbat
pentru ea de 10 ani acuși și degeaba...
- Ca să fii liber, îți trebuie ani de sclavie, din păcate...
- Cam câți?
- E ca o sentință... mulți, 20-30, depinde...
- Nu, după atâția ani, nici nu-ți mai aduci aminte să fi visat la asa ceva, uiți de
păsări, drumuri, libertate. Ești un
sclav cu acte în regulă, prin puterea obișnuinței, pentru că nu mai știi altceva...
- Cam da, poate ai noroc și ieși
mai repede... cine știe...
- Nu știu cum, pentru că eu una nu văd nici un indicator spre nici una din cele 2... ca atare stau... și stau... și-s un sclav nefericit și confuz...
- Ei... așa sunt și eu, un sclav
nefericit dar.... dar.... într-o
zi... eu nu pot să fiu un sclav fericit... mă sperie. Deja am întrebări fără
răspunsuri... nu pot fi
sclav fericit dacă am întrebări... am ochii
deschiși, văd, aud, simt... cel mai rau
e că simt... deci nu
pot...deci nu nu... și
uite-așa încă un izvor de frustări...
- Concluzia: suntem sclavi revoltați, dar sclavi?!
- Dar sclavi. Born and raised....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu