Tsuzuku Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj - Haruki Murakami

Pe Murakami ăsta parcă-l prizez. Când văd vreo carte nouă, încep să tremur. Trebuie că îmi oferă satisfacție rapidă și mult prea ușor de obținut, nu trebuie să cuget, pot citi fără să am nevoie de pauze de aer, totul merge șnur. Este chiar ușor de citit și nici nu-i ca și când s-ar întâmpla cine știe ce. De data asta nu mai avem nici pisici, nici fenomene paranormale, asta dacă nu încadrăm în această categorie câteva vise erotice și senzații stranii.

Treaba e cam așa: un domn care se consideră cam fără personalitate se decide - de fapt se decide prietena lui, nu neapărat el, că deh, așa-s femeile, pun presiune - să-și rezolve ceva probleme neclarificare și să vadă de ce a fost exclus din grupul de prieteni din liceu. Na și așa se duce el să-i vadă pe toți și să clarifice situația. Și pe parcurs parcă mai capătă și el culoare, sau cel puțin conștientizează că nu era chiar așa de transparent. Acum că povestesc așa de sec, pare plictisitoare cartea, dar chiar nu-i, pentru că Murakami știe să povestească. Te așază frumușel într-un fotoliu, își pune un disc de muzică clasică la pick-up, îți toarnă jumătate de pahar de whisky și începe frumos să-ți povestească.

- Seminar de business creativ?
- Da, numele e ceva nou, dar de fapt e totuna cu un seminar de dezvoltare personală, spuse Sara. Pe scurt, un curs rapid de spălare pe creier ca să crească războinici corporatiști. În loc de scripturi, folosesc manuale și în loc de iluminare și paradis îți promit salarii mari și promoții. E noua religie a erei pragmatismului. Numai că, spre deosebire de religie, nu are elemente transcedentale, aici totul e teoretizat și cuantificat. (p.106)

Inimile oamenilor nu se leagă doar prin armonie. Se leagă și mai adânc prin răni. Se unesc prin durerile și fragilitatea fiecăreia dintre ele. Nu există liniște fără țipete de durere, eliberare fără sânge revărsat, acceptare fără pierderi acute. Asta stă la rădăcina adevăratei armonii. (p. 220)