Adevărul este că partea întâi nu și-a propus niciodată să aibă o continuare...dar cum de o vreme încoa am renunțat să mai merg cu muzica în urechi (mi s-a cam acrit, nu prea mă mai pot surprinde, iar când totuși reușesc, nu-i așa plăcută surpriza), am destul timp să mă gândesc (prost obicei)...așa că mi-am revizuit părerea inițială:
nimic nu se pierde, orice se poate rătăci...dar totul rămâne în noi, într-un labirint plin cu încăperi destinate stocării...de sentimente și amintiri...putem încuia unele încăperi, putem ascunde cheia și acoperi urmele...dar când și dacă ne hotărâm să revedem unele cunoștințe mai vechi, harta e la noi...
și uite așa ajung să existe camere mortuare lângă saloanele de nașteri...atâta timp cât mai suntem în viață și mai simțim...loc se va găsi mereu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu