asta e senzatia pe care o am de cele mai multe ori...ca stau pe loc...
totul e la viteze supersonice si eu stau pe loc...chiar si atunci cand ma misc, cand ma agit, cand alerg...stau pe loc...
orice viteza as avea, este incomparabil mai mica decat viteza lumii...a luminii mai bine zis...
parca pamantul se roteste tot mai repede...anotimpurile sunt tot mai scurte...se schimba tot mai repede...zilele devin minute, iar minutele isi pierd intelesul si valoarea...
ca in filme..diferenta dintre viteza protagonistului si cea a lumii este prea mare pentru a mai fi mediata, pentru a gasi o cale de mijloc...doar ca in filme personajul gaseste la un moment dat raspunsul la intrebarile lui existentiale si brusc universul se aseaza la presupusul lui loc....totul intra pe fagasul normal...
in viata reala vitezele raman aceleasi...si atunci ne raman 3 variante de a rezolva ecuatia:
1. nu vedem nici o ecuatie, pentru ca nu exista nici o ecuatie si doar intrezarirea unei astfel de idei este clar semn de paranoia;
2. incercam sa tinem pasul, sa marim viteza naturala a organismului nostru, sa-l "upgrade-uim", sa adaugam inca o mana, un picior, un ochi la ceafa, cantitati industriale de cafea si nervi, pe care oricum nu-i mai avem...si toate astea ca sa ne ajute sa alergam ca disperatii prin viata sa obtinem de toate, sa fim in rand cu lumea si cu schimbarea anotimpurilor...sa facem o diferenta...sa fim cineva..sa rezolvam ceva...sa simtim ca nu trece pur si simplu viata pe langa noi...
rezultatul ecuatiei rezolvate prin abordarea nr.2: viata tot trece pe langa noi si chiar mai repede...cand realizam?! la sfarsit, cand fizic nu mai putem sa alergam, dar nici sa schimbam ceva nu mai avem timp;
3. iti dai seama ca nu are sens sa alergi, ca nu exista un scop pe care sa-l poti descoperi si ca orice ai face pana la urma tot va fi acoperit de straturi de uitare sau va fi corodat de timp...si atunci:
3.1 iti iei zilele
sau
3.2 te obisnuiesti cu propriul tau ritm si inveti sa-ti fie drag...incerci sa te bucuri de orice ti-ar putea produce bucurie, iti stabilesti teluri realizabile, iti faci timp pentru persoanele dragi si pentru tine...nu te dai de 3 ori peste cap ca sa intri "in randul lumii", oricare ar fi acest rand...
Schema este in general mult mai complexa, ramificata, cu relatii si trimiteri spre alte puncte si subpuncte, dar esenta, in umila-mi parere este cea de mai sus si atunci....
... si atunci ca o concluzie cvasi finala:
punctului 3.1 chiar nu-i vad sensul, ca oricum finalitatea e aceeasi la un moment dat si atunci de ce sa o grabim, daca nu ne mana nimic de la spate?!
punctul 3.2 este chiar realizabil, cu un pic de ajutor din partea punctului 2...un pic, doar atat cat sa ne permitem realizarea 3.2-ului...iar punctul 1 merita avut in vedere cand chiar nu mai stim cum sa ajungem la 3.2 si avem nevoie de o pauza de...negare...
eu cred ca mici si dese guri de aer ne pot impiedica de la asfixiere...fizica, psihica si/ sau mentala...
totul e sa stim si sa vrem sa ne si oprim sa respiram...
