Femeie la volan...

...adicătelea, vezi bine, eu...că doar nu e frumos sau sănătos să generalizezi (cică)...mai ales că sunt convinsă că femeile în general sunt nişte şoferiţe desăvârşite...noooot...

Buuuun, deci cum spuneam, este vorba despre mine şi calităţile mele mirifice de conducător auto...carnetul îl am de ...hmmm...11 ani?!...dadada...şi nici măcar nu pot să spun că-s şofer de weekend...nu frate, eu sunt şofer de...an...adică, 1 dată pe an pun şi eu mâna pe volan...şi astăzi a fost, vezi bine, ziua aia. Cum de? Păi foarte simplu: a doua zi de Paşte se merge la cimitir, la ţară şi e momentul perfect...nu că aş vrea eu, dar sunt cumva pusă la colţ, legată, torturată şi forţată de ai mei părinţi. Dimineaţa la plecare mai reuşesc şi eu să mă trag pe cur...cum că vezi bine nu-s încă trează, tuşesc, îmi curg mucii, e prea frig/cald/plouă/bate soarele prea direct în parbriz şi alte scuze jenibile de genul ăsta...dar până la întoarcere, se umflă orezul în mine, mă tot gândesc că tot prostul poate, tre să pot şi eu, că doar nu-s ultima...ce căcat, până la urmă totul e de încredere (un mic speech al reginei în faţa oglinzii din poşetă, în buda din curtea vreunui neam, cu miros de căcat pe fundal)...şi uite aşa, îmi iau inima în dinţi şi îmi cer dreptul nativ de a conduce Dacia - al patrulea membru al familiei, că tot are vreo 26 de ani aşa...

Şi mă aşez la volan...şi încep să mă încord toată...nu mai ştiu unde-s oglinzile, ce-i cu atâtea pedale...dau să o pornesc, îl aud pe tata: dă-i gas, dă-i gas...aşa că îi dau, dar cumva totuşi ridic prea repede piciorul de pe ambreiaj...iar tata pe fundal: calc-o înainte s-o bagi în a doua...n-o calc...se hâţâie toată...îi dau înainte cu (fără) tupeu....accelerez, o bag în a treia...tata pe fundal: da...nu sincronizezi...eu strâng din dinţi şi ascult sfaturile...multe, multe sfaturi (da mama, am văzut că e roşu la semafor!)...în teorie le ştiu, practica mă omoară...după vreo 20 de km încep şi eu să mă descurc cât de cât...merg pe banda mea, nu hâţâi prea tare pasagerii şi nu am agăţat nici un biciclist...depăşesc, semnalizez...pfuai, exact cum am văzut eu că fac specialiştii în filme...la un moment dat (după vreo 80 de km) mă gândesc că nu-mi mai simt picioarele de încordare şi până şi hemoroizii mi s-au tras de cât am strâns din buci, ca să nu zic că am transpirat ca o iapă putere...şi mă pregătesc să cedez locul: semnalizez dreapta, opresc motorul, scot din viteză, ridic piciorul de pe frână şi de pe acceleraţie, dau să trag frâna de mână....şi când colo ce să vezi?! am mers cu ea trasă...doar vreo 70 de km aşa...nu oricine poate face asta...tata s-a albit...

Concluzia?!
Mda.