Sunt zile bune care fie că încep odată cu momentul în care-ți dezlipești cu greu pleoapele și-ți dai seama că în sfârșit mai intră și un pic de soare primăvăratic prin jaluzelele încă pline cu zăpadă, fie că sunt iscate de un lucru detaliu nesemnificativ cum ar fi un ghiocel ascuns în iarbă...dar care generează o adevărată listă de mulțumiri...cum că uite bă, este o viață faină și eu mă plâng aiurea de toate căcaturile....am toate motivele pentru care să fiu cel puțin mulțumită, dacă nu chiar fericită...și așa începe enumerarea lor: am două mâini și două picioare, mă mai duce și capul din când în când....am doi părinți iubitori care au făcut tot ce au putut să ies cât mai bine posibil...am avut o copilărie mirifică, bunicii au făcut din viața mea la țară un adevărat obiect de cult la care încă mă mai închin și cel mai probabil o voi face toată viața...am avut prieteni mulți....mi-au mai rămas câțiva și chiar dacă unii își caută norocul prin străinătate și nu-i mai am aproape, sunt recunoscătoare că-i mai am și așa....am iubit și am fost iubită (chiar dacă nu neapărat în același timp)...am avut în viața asta mai multe decât am timp să mulțumesc pentru ele (chiar dacă uneori am părut mai nerecunoscătoare așa)...
...și uite așa încet, încet îmi creez o bună dispoziție liniștită și sunt mai mult decât bucuroasă...fredonez câte o melodie în minte (asta dacă nu am căștile în urechi) și merg mai săltăreț pe stradă...
dar nu sunt pustnic...și lumea mea nu poate fi construită și modificată de mine exclusiv...plus că nu sunt un exemplu de calm...ca atare nu de puține ori aud cum e trasă apă peste liniștea mea....asta e...marea mea e legată și de alte ape, mări și oceane, iar valurile nu de puține ori vin din alte părți....dar până la urmă și curcubeiele la fel...
...pfuai cât sunt de pașnică...de obicei încep mai în vervă, sunt mai agresivă...cel puțin în mintea mea....și până mă apuc să aștern totul pe hârtie iese o...poveste de adormit copii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu